„Suntem o țară binecuvântată cu multe ape minerale delicioase”

Dimensiune font:

| 12-10-2023 07:38

 Dialog cu Silvia Șerbănucă, sommelier de apă

- Cum ai ales această profesie? Cum poți identifica sursa apei (de exemplu, apă de izvor, apă de la robinet, apă distilată) bazându-te pe gustul și textura ei?

- La bază sunt creator de experiențe în HoReCa - am început cu studii în turism și comerț, apoi specializări în Menu Engineering, Food & Beverage Innovation, etc. Din 2012 sunt coordonator pe Departamentul de Băuturi și Mâncare, cu precădere pe inovație, evenimente, concepte. În perioada pandemiei și imediat după ce s-a născut băiețelul, am început câteva proiecte noi și încercând să înțeleg cum să promovez o gamă de băuturi non-alcoolice am ajuns la comunitatea internațională de Sommelieri de Apă, în care imediat m-am simțit înțeleasă. Încă de mică am avut impresia că apa are gust, unele ape mi se păreau de-a dreptul delicioase. În perioada sarcinii am simțit foarte puternic diferențele dintre ape așa că atunci când am auzit că există un cadru în care gustul apei este luat în serios, am zis că „asta e de mine”! Sursele apelor sunt fascinante, în special sursele apelor minerale naturale. Suntem conștienți cu toții de gustul neatrăgător al apei de la robinet, apa de rețea, un gust greu, cu un miros pregnant de clor și chimicale. Apă distilată este o apă moartă, care merită folosită doar în cazul echipamentelor sau electrocasnicelor. Apa filtrată este bună doar dacă folosim un filtru care nu lasă să treacă și sărurile din apă (de exemplu, nu recomand un filtru cu osmoză inversă).

- Cum influențează mineralele prezențe în apă gustul și calitatea acesteia?

- Una din caracteristile tehnice importante, dacă nu cea mai importantă, atunci când vorbim de o apa minerală naturală este TDS (total dissolved solids) sau ce vedem pe etichetă - Reziduu sec măsurat la diverse grade. Acest număr ne arată cât de mineralizată este o apă minerală naturală și ne ghidează pașii în înțelegerea apei. După acest criteriu, apele se clasifică de la foarte slab mineralizate, până la foarte mineralizate. Apele foarte slab mineralizate sunt, de regulă, ape cu un gust foarte proaspăt, câteodată le simțim reci, deși sunt la temperatura camerei. Sunt ape bune pentru a acompania stridii, sushi sau alte preparate extrem de delicate. Aici putem încadra și apa de ploaie, care de exemplu, în țări cu poluare foarte scăzută este consumată ca o apă de zi cu zi. Pe măsură ce creștem cantitatea de minerale, apa începe să capete nuanțe - de exemplu, un bogată în Siliciu va fi resimțită ca fiind dulce, o apă bogată în Magneziu mai amăruie. Evident, o apă bogată în Sodiu va avea un gust sărat. Combinația unică de minerale în apele naturale poate crea note de citrice, de caramel etc. Dacă ne îndepărtăm de latura epicuriană a apelor minerale și mergem în zona de sănătate, subiectul mineralelor din ape este și mai vast - avem ape cu un conținut ridicat de fier, de potasiu, ape ale căror combinații de minerale devin curative - gastrite, constipație, migrene, carențe și deficiențe chiar - pentru fiecare afecțiune putem găsi remediu în apa gândită și băută corect. Atât pentru adulți, cât și pentru copii.

- Ce tehnici de degustare folosești pentru a evalua calitatea apei?

Apa se degustă în pahare mari de vin - da, în pahare care lăsa la fel apa să se desfacă, să găsească suficient contact cu oxigenul cât să-i simți gustul. În aceeași măsură ca și vinul, apa se plimbă în gură li se înghite pentru a observa gustul, post-gustul și „mouthfeel” - modul în care se simte ca un întreg în gură.

- Care sunt componentele principale ale gustului apei care contribuie la profilul său senzorial?

- Vorbeam anterior de reziduu sec - cantitatea totală de minerale. Alte componente care influențeaza gustul - pH-ul, prezența și cantitatea de CO2, raportul dintre Calciu și Magneziu (duritatea apei), cât de pură și nepoluată este sursa, istoria apei. Gândiți-vă că apa pe care o bem acum este acumulată din ploi de acum zeci, sute, mii de ani sau topită din ghețari. Apa trece prin numeroase straturi de rocă, argila, nisip și „adună” toate bunătățile naturii, rezultânt gusturi și profile senzoriale unice.

- Cum compari diferitele tipuri de apă? De exemplu, cum diferă apa plată de cea minerală sau carbogazoasă?

- Apele, ca și vinurile și alte băuturi, se degustă pe categorii - plate, carbogazoase, curățate. În cazul celor plate, despărțim pe categorii de mineralitate de la foarte scăzută, la foarte ridicată. În cazul apelor carbogazoase diferențiem și ape natural carbogazoase, respectiv ape cu CO2 adăugat. În ultima categorie, apele curățate, evaluăm unicitatea (vorbim de ape care la bază sunt minerale naturale, dar la care s-au adăugat diverse săruri și minerale pentru a le îmbunătăți). După această clasificare, încep degustările propriu-zise (legenda spune că un sommelier de apă trebuie să știe mereu unde este baia :), în care se evaluează prospețimea, aromele întâlnite, duritatea, cum rămâne paleta bucală ulterior. În categorie separată, se jurizează și ambalajul, un element important mai ales în zilele noastre, design-ul, sustenabilitatea, inovația etc. Avem ape românești premiate pentru gust chiar în Summit-ul de la Atena. Suntem o țară binecuvântată cu multe ape minerale delicioase.

- Există factori externi care pot influența experiența de degustare, cum ar fi mediul înconjurător sau starea de spirit a degustatorului?

- Oo, absolut! Trebuie să înțelegem că degustarea de ape este în sine o experiență epicuriană. Ca urmare, mediul înconjurator, starea de spirit, fumatul, alimentele consumate anterior, aerul din încăpere, toate influențează. Mai ales pentru că nuanțele sunt fine și ai nevoie de concentrare și imersiune în lumea apelor pentru a le prinde pe toate.

-  Cum vezi viitorul industriei de degustare a apei, în special în contextul schimbărilor climatice și al resurselor de apă din ce în ce mai limitate?

- Planeta noastră nu va rămâne niciodată fără apă. Este drept că multă apă nu este utilizabilă potabil sau în agricultură și că apa în sine este o resursa finită, însă cantitatea este suficientă. Important este să avem un cadru legal eficient care să nu lase îmbuteliatorii să abuzeze de sursele de apă, să avem un cadru legal care să țină pânzele freatice curate și să reducă poluarea, să avem politici de reciclare bine implementate. Sommelierii de apă și, în general, oamenii din HoReCa trebuie să identifice cât mai multe ape, să le aducă în față, să le ofere oamenilor variante. Înainte de gustul apei există un alt principiu și mai important - rotația apelor minerale. Este crucial să nu bem aceeași apă minerală o perioadă îndelungată. Trebuie să le rotim, să le schimbăm. Aici intervenim noi cu degustările și discuțiile despre apă!

- Există vreun impact social sau de mediu asociat cu munca ta?

- Da, exista clar. Îmi doresc să oferim ape cât mai variate copiilor, să promovăm consumul de ape minerale în grădinițe și în școli, să venim în ajutorul persoanelor cu alergii și intoleranțe care, de exemplu, au carențe în diferite minerale. De ce nu, să promovăm România pentru apele minerale grozave pe care le are. Dacă regii vremurilor alegeau să urmeze cure de ape minerale la noi în țară, cred că știau foarte bine ce comori subterane avem.

Maura ANGHEL

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul  Zilei

12:56

Bancul Zilei

06:00

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
SC SELF TRUST SRL este lider national al segmentului de piata pentru sisteme de conveioare (benzi transportoare) automatizate. Echipamentele proiectate si produse de noi se adreseaza in special urmatoarelor industrii: Logistica, Intralogistica, Automotive, Procesarea Carnii, Panificatie, Imbuteliere, Fabricarea Mobilei, Reciclarea Deseurilor. Detinem o pozitie importanta la nivel modial in randul producatorilor de echipamente pentru aeroporturi avand clienti din: Romania (15 din 17 aeroporturi), Spania, Portugalia, Franta, Germania, Marea Britanie, Grecia, Slovacia, Algeria, Libia, Yemen, Djibouti, Qatar, Arabia Saudita, Seychelles, Azerbaijan, Turcia. Dorim sa ne extindem echipa cu: OPERATOR STRUNG SI FREZA CNC (FANUC SI HAAS), LACATUS MECANIC PENTRU MONTAJ. Cerinte: cunostinte si experienta practica dovedita in setarea si operarea masinilor cu comanda numerica (operator CNC), respectiv in ansamblarea echipamentelor industriale (lacatus mecanic de montaj), o buna intelegere a proceselor tehnologice, cunostinte de baza pentru intelegerea desenului tehnic, conditie obligatorie. Conditii de lucru: Program de lucru zilnic de la 6:00 – 14:30 (cu pauza de masa de 30 min), de luni pana vineri, Orele suplimentare sunt platite conform legislatiei in vigoare, Echipament de protectie adecvat. Salarizare si bonusuri: Salarizare in functie de experienta si cunostintele dovedite si meseria de incadrare 3000-5000 lei net lunar. Reevaluare salariala dupa primele 3 luni de contract. Crestere salariala anuala in functie de indicii de inflatie comunicati si de performantele profesionale realizate. Bonusare in functie de implicare, de performanta profesionala si randament in procesul de productie. Bonuri de masa in valoare de 40 lei/zi lucratoare. Decontare contravaloare transport sub forma de abonament lunar pe raza municipiului Iasi sau zona metropolitana. Al 13- lea salariu (50% prima de concediu, 25% prima de Craciun, 25% prima de Paste). Bonificatie pentru deplasarile la montaj 150 lei/zi pentru Romania si 50 Euro/zi pentru deplasari in afara tarii. Asteptam CV-urile dvs la adresa HR@selftrust.ro. Informatii suplimentare si programarile pentru proba de lucru se pot obtine la tel. 0733499283 sau la sediul nostru din Iasi, Str.Bucium, nr.34 (zona Baza 3 - intrare pe poarta 2 Moldomobila)
  „Medicina în dar și credința în vindecare”
06/04/2025 20:05

* dialog cu prof. univ. dr. Daciana Elena Brănisteanu, fondatorul Primăverii  Dermatologice Iesene, care incepe astăzi in Capitala Moldovei. Un interviu despre puterea discretă a credintei si despre tr ...

„Fiecare dintre noi are un dar special, o chemare unică, iar lumea devine mai frumoasă atunci când fiecare își urmează drumul cu sufletul deschis”
26/03/2025 08:39

- Cum v-a influentat propriul parcurs profesional modul in care ii inspirati pe copii să-si descopere potentialul si să-si urmeze pasiunile? - Pentru mine, a fi invătătoare este un mod de viată, o menire ...

„Ne-am dorit atât de mult să devenim egale cu bărbații, încât, undeva pe traseu, ne-am pierdut”
23/03/2025 20:50

 - Ce v-a purtat pasii spre această meserie dură? A fost o chemare limpede sau o poveste care s-a tesut in timp? - A fost, oricat de cliseistic ar suna, chemarea destinului. Toată copilăria mi-am dori ...

„Femeile pot face orice, dar nu oricum. Grația și sensibilitatea ne permit să vedem dincolo de geometria rigidă”
23/03/2025 12:43

- Cum v-ati impletit pasii printre structuri de beton si geometrii riguroase, păstrand in suflet gratia si frumusetea de a fi femeie? – Pentru mine, ingineria constructiilor nu a fost niciodată doar de ...

„Principala cauză a alienării sociale din prezent este fluxul continuu de informații și experiențe digitale”
22/03/2025 11:30

- Oamenii au fost dintotdeauna alienati sau ceva s-a schimbat fundamental in ultimul secol? - Alienarea a fost legată in trecut de conditiile socio-economice, fiind inteleasă ca lipsa sau indepărtarea de r ...

„Arta poate fi o armă pentru evoluţie, frumuseţe, pentru OM”
21/03/2025 08:49

Muzica nu este doar o artă, ci o fortă care modelează suflete, dăramă ziduri si construieste punti intre oameni. Muzica nu este doar sunet. Este vibratie, ecou al sufletului, formă de cunoastere si dialog ...

„Un proiect de suflet e cel al cărui spațiu sau siluetă îți declanșează emoția încă de la prima schiță”
20/03/2025 20:29

- Ce v-a inspirat să deveniti arhitect si cum a influentat acest lucru stilul dvs. arhitectural? - De-a lungul anilor si in special in copilărie, am avut parte de experiente senzoriale si interactiuni umane ...

„Paradoxul neurologiei este că, deși se știu atât de multe și se investește enorm în cercetare, rămâne un mister de multe ori. Aidoma unei femei”
20/03/2025 18:10

-  Ce v-a atras spre neurologie si in ce fel v-a transformat această profesie, ca om? - Neurologia a fost motivul pentru care am dat admitere la Medicină. M-am indrăgostit pe loc de ea in clasa a VII-a ...

„Eu urmăresc viața liniștită, armonia și iubirea. Firescul. Bucuria de a fi ÎNTREG. Din acest spațiu, viața însăși este un vis împlinit”
20/03/2025 17:51

  * dialog cu terapeutul Cristina Mircea - Ce inseamnă pentru dumneavoastră „arta de a fi femeie” si cum s-a conturat această intelegere de-a lungul vietii? A fi femeie este naturalul. C� ...

„Există locuri pe pământ în care soarta femeilor mă înfioară și revoltă”
18/03/2025 21:55

- Care este pentru dumneavoastră cea mai profundă definitie a artei de a fi femeie? - Cea mai profundă artă de a fi femeie? Ca pentru orice om, dincolo de gen, arta de a fi tu insăti, dincolo de poncife, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei