Burse din venituri proprii pentru studenții USV Iași
Dimensiune font:
Peste 33 % dintre studenții Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) se bucură de diferite forme de burse, în acest semestru. Astfel, studenții USV Iași beneficiază, pe lângă bursele alocate din banii de la bugetul de stat, de o suplimentare de 235 burse din veniturile proprii, pentru performanțe academice, burse sociale, burse de campus, burse ocazionale sau burse pentru activități științifice, sportive sau culturale.
„Pentru rezultatele obținute în semestrul I din anul universitar 2022-2023, la USV Iași vor fi atribuite peste 1000 de burse, dintre care 788 sunt acoperite din fondurile alocate de la buget. Astfel, putem spune că bursele de performanță academică, științifice, de merit, sociale, de campus și cele pentru activități artistice sau sportive pe care le alocăm studenților noștri sunt asigurate din venituri de la buget și venituri proprii realizate de Universitate. Până la sfârșitul acestei săptămâni, vor intra în conturile studenților și bursele pe care am decis să le acordăm din veniturile proprii”, a declarat prof. univ. dr. Vasile STOLERU, prorectorul cu activitățile sociale.
Trebuie menționat că USV Iași mai acordă burse, din venituri proprii și pentru studenții de altă cetățenie, de la studii de licență și master, bursieri ai statului român.
Mai precizăm faptul că, la USV Iași, bursa socială are o valoare de 700 lei, bursele de merit III, II și I au valori de 750 lei, 825 lei respectiv 900 lei, iar valoarea bursei de performanță academică este de 1200 lei. Bursele din venituri proprii au valoarea de 500 lei, iar bursele pentru performanțe sportive și cultural artistice au valoarea de 825 lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau