Cei mai multi profesori din UE sunt femei. Catedrele sunt ocupate de 3,7 milioane de doamne
Dimensiune font:
Aproximativ 5,2 milioane de profesori, din care majoritatea (72%) femei (3,7 milioane), lucrau în învăţământul primar, gimnazial şi liceal în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene în anul 2018, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
În timp ce, în 2018, la nivelul UE erau 1,98 milioane de profesori în învăţământul primar, 1,61 milioane de profesori în învăţământul gimnazial şi 1,55 milioane de profesori în învăţământul liceal, în România erau 48.935 profesori în învăţământul primar, 68.248 profesori în învăţământul gimnazial şi 55.412 profesori în învăţământul liceal, în total aproximativ 172.595 profesori.
În ceea ce priveşte structura de vârstă, 0,4 milioane (7% din total) aveau sub 30 de ani, în timp ce două milioane (39%) aveau 50 de ani sau mai mult.
În toate statele membre UE, majoritatea profesorilor erau femei în 2018. Cel mai ridicat procent de profesoare se înregistra în Letonia (87%) şi Lituania (85%), urmate de Bulgaria, Estonia şi Slovenia (toate cu 83%).
În schimb, cel mai ridicat procent de profesori era în Danemarca (38%), Luxemburg (36%), Grecia şi Spania (ambele cu 34%) şi Franţa (32%).
De asemenea, 39% dintre profesorii din învăţământul primar şi secundar din UE aveau 50 de ani sau mai mult în 2018.
În Italia, peste jumătate (54%) dintre profesori sunt în această grupă de vârstă, la fel şi şi în Lituania (52%). De asemenea, un mare numărul de profesori sunt în această grupă de vârstă în Estonia, Grecia şi Bulgaria (toate cu 49%).
În plus, 1% dintre profesorii din UE aveau peste 65 de ani în 2018. Cel mai ridicat procent de profesori din această grupă de vârstă era în Estonia (8%), Letonia (5%), Suedia şi Danemarca (ambele cu 4%).
Datele Eurostat au fost publicate cu ocazia celebrării în 5 octombrie a Zilei mondiale a educaţiei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau