Eleva de 10, care a refuzat banii lui Orban: Guvernul caută să-mi tragă la răspundere părinții și îi amenință

download (72)

Dimensiune font:

| 30-08-2020 14:32

Antonia Pup, eleva care a luat nota 10 la Bacalaureat și care ulterior a refuzat banii de la Guvern transmițându-i premierului că trebuie să asigure condiții pentru elevi, nu astfel de premii. Acum, eleva susține că părinții ei sunt amenințați de oameni din Guvern, asta pentru că tatăl ei lucrează la o instituție aflată în subordinea Ministerului Economiei. Se pare că secretarul de stat de la Economie l-ar fi sunat pe tatăl fetei pentru a-i atrage atenția că dăunează imaginii guvernamentale.

Fata le-ar fi relatat apropiaților faptul că tatăl ei a fost obligat să-și depună, din nou, declarația de interese, asta deși o depusese la termenul prevăzut de lege.

 

Dacă părinții mei lucrează la stat, iar eu mă iau de Guvern, asta înseamnă că trebuie să accept ca ei să fie trași la răspundere pentru cum aleg eu să mă poziționez în raport cu Executivul? Tatăl meu a fost atenționat asupra ultimei mele postări și aparent unii dintre dumneavoastră susțineți cu tărie că gestul meu a fost arogant și că pe mine mă dau banii afară din casă. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este ca părinții mei să fie afectați de cele spuse de mine, așa că aleg să fiu proactivă în acest sens: îmi dau seama ce încercați să faceți. Exact cum am spus, nu este cazul să ne dea banii afară din casă, poate și mie mi-ar fi prins bine 3.000 de lei ca să petrec cu prietenii la mare, dar spre deosebire de anumiți oameni, eu nu tranzacționez niciun principiu! Nu aș mai fi putut să mă uit în oglindă dacă știam că eu am luat bani de la Guvern când Guvernul nu asigură un minim de resurse igienico-sanitare pentru elevii dezavantajați, în plină pandemie. Voi puteți să vă mai uitați în oglindă când știți că acei copii nu au ce mânca de pe o zi pe alta și voi le vorbiți despre platforme educaționale online? Ați făcut prea puțin pentru acei copii, din martie până acum, ca să mă faceți să cred că acei bani nu sunt murdari de iresponsabilitate.

Persoanele aflate acum la putere încearcă să îmi caute părinții prin diferite forme de contact, direct sau indirect, ca să îi tragă la răspundere pentru faptele mele. Nu mai îmi sunați părinții să îi convingeți să îmi închidă gura, să încercați să îi amenințați sau să îi faceți pe ei să sufere din cauză că la mine nu ați ajuns. Amândoi părinții mei lucrează la stat, își văd de treaba lor, nefiind înregimentați politic, așadar cei ce citesc postarea asta și o coroborează cu anterioarele pot să își dea seama că familia mea ar fi prima supusă acestor atacuri. Din cauză că eu spun ceea ce cred. Chiar în ziua în care am publicat decizia de a refuza banii de la Guvern tatălui meu i-a fost atrasă atenția într-un mod fără scrupule la locul de muncă pentru ceea ce am ales eu să fac, să gândesc și să public. "Guvernul meu", îmi aduci aminte de cum Ceaușescu hărțuia părinții rămași în țară atunci când copiii reușeau să fugă de sistem. Oricine încearcă să vă sancționeze pentru greșelile făcute, apelați la vechile șiretlicuri pe care odinioară le-ați blamat pentru a încerca să ne reduceți la tăcere. Refuz să trăiesc într-o realitate distorsionată în care democrația nu înseamnă libertate, pluralism și dezbatere.

Nu aveți niciun drept să dați în părinții mei, care nu ar trebui trași la răspundere pentru faptele mele. Eu singură pot să fiu trasă la răspundere, nu doi oameni care toată viața lor au muncit ca să îmi asigure mie un viitor. Orice presiune livrată într-un asemenea mod nu poate demonstra decât faptul că vă este frică atunci când se vorbește de principii, iar, în ciuda faptului că poate veți încerca să îi întoarceți împotriva mea, mie nu veți reuși să îmi slăbiți motivația de a lupta pentru dreptate, adevăr, egalitate de șanse.

Da, am ales să sancționez Guvernul PNL pentru modul în care a tratat elevii din România. Fără mandat, fără blat cu niciun partid. Am sancționat acțiunile tuturor factorilor de decizie din domeniul educației fără să mă uit la carnetul lor de partid, ci mai degrabă la modul în care își onorează promisiunile față de cetățeni.

Dacă orice fel de amenințare la adresa familiei mele menită să mă reducă pe mine la tăcere se va transpune în dispoziții abuzive nu voi ezita să îi apăr la fel cum am apărat elevii pentru care am luptat. Tuturor părinților din România: nu plecați capul, aveți încredere în copiii voștri, vorbiți-le despre principii și valori, lăsați-i să-și ducă lupta lor, așa cum ai mei părinți m-au lăsat să îmi duc lupta mea.

P. S. Lectura zilei pentru cine mă mai suspectează de blaturi cu vreun partid sau altul: https://bit.ly/3b8ecBc”, spune Antonia Pup. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Două adolescente au făcut sex cu 10 ciobani, apoi au cerut ajutor prin 112
21/11/2024 19:52

      Politistii Sectiei 4 Politie Rurală Podu Turcului, sub coordonarea Parchetului de pe langă Judecătoria Podu Turcului, au documentat activitatea infractională a 10 bărbati, cu vars ...

Au început înscrierile la Concursul Cangurașul matematician
21/11/2024 10:48

Asociatia Institutul pentru Dezvoltarea Evaluării in Educatie (IDEE) are plăcerea de a anunta deschiderea inscrierilor pentru cea de-a XX-a editie a Concursului Cangurasul matematician. Destinat elevilor cla ...

În Republica Moldova, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile în timpul lecțiilor
20/11/2024 15:36

În Republica Moldova, elevii nu vor mai putea utiliza telefoanele mobile in timpul lectiilor. Restrictia va fi aplicată după ce Guvernul a aprobat miercuri un proiect de lege ce prevede modificări la C ...

Elevii și studenții români care învață peste hotare  vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci când vor reveni acasă
17/11/2024 15:45

Toţi tinerii romani care studiază in străinătate vor beneficia de asigurare medicală gratuită atunci cand revin acasă, potrivit unui proiect de lege trimis la promulgare după votul din Parlament. Docum ...

Cardurile pentru tichetele de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor începe să fie încărcate luni. La ce pot fi folosite acestea
16/11/2024 18:53

 Cardurile pentru tichetele sociale in valoare de 500 de lei acordate preşcolarilor şi elevilor dezavantajaţi vor incepe să fie incărcate luni, anunţă Ministerul Proiectelor Europene. Tichetele pot ...

211 de inginerie la Iași: istoria Universității Tehnice și iubirea pentru lectură, temele centrale ale ceremoniei de deschidere a „Zilelor TUIASI 2024”
15/11/2024 11:29

  Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) a sărbătorit miercuri, 13 noiembrie 2024, 211 ani de la momentul in care invătatul Gheorghe Asachi a organizat, la Iasi, primele ...

Academia Română, mai bogată cu  24 milioane de lei
14/11/2024 19:15

Guvernul a suplimentat, joi, bugetul Academiei Romane cu 23,899 milioane lei, credite bugetare, din fondul de rezervă bugetară a Guvernului pe anul 2024, pentru proiectele gestionate de instituţie in domeniu ...

Când va avea loc simularea examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat
13/11/2024 13:25

 Simularea examenelor de Evaluare Natională si Bacalaureat, sesiunea 2025, organizată de Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Iasi, se va desfăsura in perioada 11-13 decembrie 2024. La această simulare ...

Decizie CCR: Elevii de la școlile private au dreptul la burse de performanță plătite de Ministerul Educației
08/11/2024 18:52

 Curtea Consitutională a decis, joi, că legea care prevede că pot beneficia de bursă de performanţă doar elevii inscrişi la scolile de stat este neconstitutională. Ministerul Educatiei a anuntat c ...

Uniforma, prevăzută în regulament, dar nu pentru toți elevii
01/11/2024 14:32

  Prin comparatie, in Iasi, multe scoli au incercat să introducă uniforme obligatorii, insă aplicarea acestor reguli variază de la o scoală la alta. În orice caz, regulamentul nu este la fe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei