Focare noi de COVID
Dimensiune font:
Directia de Sanatate Publica din Iasi a anuntat aparitia a doua noi focare de Covid-19: la Secția întâi de Neurochirurgie au fost depistate două cadre medicale infectate și cinci pacienți. Cadrele medicale sunt monitorizate la domiciliu, iar pacienții au fost izolați în alte rezerve ale spitalului.
Un alt focar de Covid 19 a fost semnalat astăzi la căminul C5 din cadrul Universităţii ,,Alexandrui Ioan Cuza”, conform purtătorului de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică, Marius Voicescu: „Direcția de Sănătate Publică informează cu privire la apariția unui nou focar COVID-19 în municipiul Iași. La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, la căminul C5 au fost depistate pozitiv trei îngrijitoare. Ca măsuri menționăm izolarea la domiciliu a celor trei persoane pozitive, sub monitorizarea medicilor de familie. A avut loc, desigur, și testarea contacților direcți de la locul de muncă, cei care sunt vaccinați și dezinfecția locației.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau