Iohannis, mesaj pentru profesori: „E greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine”
Dimensiune font:
Preşedintele Klaus Iohannis a reiterat faptul că solicitările dascălilor sunt legitime şi uşor de înţeles, referindu-se la greva din educaţie.
Şeful statului a adăugat că lucrurile nu pot fi rezolvate de azi pe mâine, însă „chestiunea rămâne în atenţia coaliţiei şi există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care sigur că va veni cu soluţii pozitive şi pentru angajaţii din educaţie”.
„Nu există nicio sincopă în discuţii şi sigur greva din învăţământ este o temă foarte serioasă şi sunt foarte bucuros că, în afară de faptul că legile educaţiei au fost adoptate în Parlament, chestiune care este notabilă, în sensul că de multă vreme legi ale educaţiei nu au mai fost adoptate în procedură ordinară în Parlamentul României, în afară de acestea, solicitările profesorilor, ale dascălilor la modul general, am mai spus-o, sunt în bună parte legitime, uşor de înţeles. Coaliţia este în situaţia să negocieze ceva şi mă bucură foarte mult că aceste negocieri se poartă real în format de coaliţie. Au existat mai multe întâlniri şi speranţa mea este să se termine amiabil”, a afirmat Klaus Iohannis, întrebat miercuri la Cotroceni dacă va fi respectat calendarul rotaţiei premierilor, în contextul grevei din educaţie.
Şeful statului a adăugat că „toată lumea a văzut disponibilitatea Guvernului, a premierului, a ministrei Educaţiei, doamna Deca, de a sprijini aceste solicitări”.
„S-au găsit soluţii pentru o serie de puncte revendicate de sindicate. Acestea, şi am avut o discuţie cu conducerea coaliţiei pe această temă, aceste promisiuni vor fi onorate, indiferent cum se duc negocierile, ce a promis Guvernul că este posibil va face. Pe de altă parte, şi sindicatele trebuie să vadă că o negociere se întâmplă în aşa fel încât părţile se întâlnesc undeva la mijloc. E greu de imaginat că toate solicitările vor fi satisfăcute de azi pe mâine, dar chestiunea rămâne în atenţia coaliţiei şi există această promisiune fermă de a lucra pe legea salarizării unice care sigur că va veni cu soluţii pozitive şi pentru angajaţii din educaţie. Asta despre grevă”, a completat preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Simion Hăncescu a declarat, marţi, că nu este exclusă o prelungire a grevei pe mai multe săptămâni, dacă Guvernul vine cu propuneri ca cele de până acum. Premierul Nicolae Ciucă a precizat, miercuri, că în această după-amiază va avea o nouă întâlnire cu sindicatele din educaţie şi crede că împreună vor conveni asupra unei soluţii.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau