Peste 5.000 de absolvenţi din Moldova au picat Bacul!
Dimensiune font:
Ieri au fost afişate, pe platforma bacalaureat.edu.ro şi la avizierele unităţilor de învăţământ, rezultatele la examenul naţional de Bacalaureat 2022.
Din punct de vedere al promovabilităţii, calculat pe numărul total de elevi înscrişi în această sesiune, rezultă că pe primul loc în Regiunea de Nord-Est se situează judeţul Iaşi, cu 79,41%.
Pe locul al doilea se află judeţul Bacău, cu o promovabilitate de 78,6%. Urmează judeţele Suceava şi Neamţ, cu 74,34%, respectiv 73,53%. Pe ultimele două locuri în zona Moldovei se situează judeţul Botoşani, cu o promovabilitate de 69,83%, urmat de Vaslui – 68,41%.
În ceea ce priveşte mediile de 10, la nivel regional, Iaşul se clasează pe locul întâi, cu 8 medii de 10, urmat de Suceava cu 7 medii de 10, Botoşani cu 6 medii de 10, iar Bacăul, Neamţul şi Vasluiul au câte trei medii de 10.
Din nefericire, peste 5.000 de absolvenţi din Regiunea de Nord-Est au picat examenul de Bacalaureat, cei mai mulţi la Suceava - 1.105, şi Iaşi - 905.
La nivel naţional, s-au înregistrat 162 de medii de 10 în toată țara. Au fost și județe fără nicio medie de 10, după cum a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Conform declarației ministrului, județele cu cele mai multe medii de 10 sunt București – 30, Prahova – 15, Galați și Vâlcea – câte 9, Cluj și Iași – câte 8. Județe fără nicio medie de zece: Alba, Brașov, Argeș, Timiș, Ilfov, Călărași, Giurgiu, Tulcea.
Top 3 județe care au avut cele mai bune rezultate sunt: Cluj, cu o rată de 85,1%, Iași, cu 81,7%, Galați, cu 81,6%, Brăila, cu 81,3%, iar București este pe locul 5, cu 77,4%. Acestea sunt rezultatele dinainte de contestații, anunțate de ministrul Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Educației a mai declarat luni că rezultatele la Bacalaureat din acest an „pe care le apreciez ca fiind bune, sunt cele mai bune din ultimii 10 ani, se datorează și simplificării materiei de examen din care s-au eliminat acele conținuturi care au fost predate pe parcursul perioadelor în care școlile au fost închise”. Un candidat promovează Bacalaureatul dacă a susţinut toate probele orale și toate probele scrise, la care a obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală la probele scrisă este de cel puțin 6.
Contestațiile s-au depus ieri, 27 iunie, inclusiv prin mijloace electronice.
Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 1 iulie.
Pentru a fi declarat promovat la examenul național de Bacalaureat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Vaslui – 1.707 absolvenţi au promovat examenul de Bacalaureat
În judeţul Vaslui, conform rezultatelor preliminare, din cei 2.495 absolvenţi înscrişi, 1.707 au promovat examenul, 77 nu s-au prezentat la probe, 1 a fost eliminat din sală, iar 709 au fost declaraţi respinşi. Din această ultimă categorie, 4 absolvenţi au avut media 5,98.
Cei mai mulți elevi promovați provin de la Colegiul „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad, unde doar doi candidați au fost declarați „respinși”. Unul dintre aceştia a depus contestaţie şi are șanse mari să fie declarat „admis”, având media fiind 5,91. Liceul „Mihail Kogălniceanu” are opt elevi declarați „respinși”, patru dintre ei cu note de trecere, însă fără a avea media minimă 6, iar la Huși, la Colegiul „Cuza Vodă”, sunt nouă absolvenți picați, trei dintre ei neavând media minimă.
Fapt îmbucurător, județul Vaslui a înregistrate trei medii de 10, una la Colegiul „Gh. Roșca Codreanu” Bârlad, una Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Vaslui și încă una Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși.
Botoşani – Şase elevi au reușit să obțină media 10
În județul Botoșani, procentul de promovare este de 71,59. Dintre cei 2.690 de candidați ce s-au prezentat la probe, 1.926 candidați au obținut medii peste 6.00. Șase elevi au reușit să obțină media 10, înainte de contestații. Cinci dintre ei sunt de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” și unul de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani.
Din cele șase medii de 10 înregistrate la Botoșani, cinci sunt obținute de elevi provenind de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” - Raluca Brumă, Elena Crețu, Andreea Iurea, Mihaela Iurea și Maria Culidiuc.
Cea de a șasea medie de 10 a fost reușită de un elev de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani - Veronica Horopciuc, care este şi șefă de promoție.
De remarcat faptul că printre primii 20 de elevi cu cele mai mari medii la Bacalaureat nu se află niciunul de la Colegiul Național „A. T. Laurian”. Cea mai mare medie din acest liceu se află în clasamentul pe județ pe poziția a 23-a (media 9,85)!
Un alt fapt demn de remarcat este acela că în primele 20 de medii, nu mai puțin de 10 sunt obținute de elevii din Dorohoi.
Suceava – Promovabilitate de 76,7%
La probele scrise ale examenului de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2022, în județul Suceava s-au înscris 4.944 de candidați (4.545 - promoția curentă și 399 - promoțiile anterioare). Elevii au susținut probele în 15 centre de examen.
Șapte suceveni au obținut media 10 la Bacalaureat. Ei provin de la Colegiul Național „Nicu Gane” Fălticeni - Simina Buculei, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava - Alina Vișan, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului - Ilinca Rusu, Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava - Miruna Ștefana Buliga, Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți - Lavinia-Simona Cîrdei și Cosmin Țugui, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava - Andrei Horgot.
Top 10 suceveni la Bacalaureat este completat de un elev de la Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, care a avut media 9,98, un alt elev de la Colegiul Național „Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc, care a obținut media 9,96, la fel ca și un alt elev de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
Promovabilitatea în județul Suceava este de 76,7%.
3.643 de absolvenţi de liceu din judeţ au reușit să obțină medii peste 6 și să promoveze examenul de Bacalaureat, dintr-un total de 4.748 de candidați prezenți.
Anul trecut, promovabilitatea la nivelul județului Suceava, înainte de contestații, a fost 69,2%, fiind obținute doar două medii de 10. După soluționarea contestațiilor, procentul de promovare a crescut la 71,08%, iar numărul mediilor de 10 la 5.
Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, la IȘJ Suceava au fost aprobate 22 de solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale.
Neamţ – Promovabilitate de 100% la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”
În județul Neamţ s-au înregistrat 3 medii de 10 (înainte de contestații): doi elevi provin de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din municipiul Piatra-Neamţ, iar al treilea de la Liceul Tehnologic „Vasile Sav” din municipiul Roman.
Următorii pe listă sunt doi elevi ai Colegiului Naţional „Roman Vodă” din Roman, cu media 9,96.
Rezultate excepţionale înregistrate la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”, unde promovabilitatea a fost de 100%! Puțin peste 82% dintre candidații provenind de la acest colegiu au reușit să obțină medii de peste 8.00 la examenul de Bacalaureat și peste 51% au trecut de media 9.00. „Anul trecut, de pildă, am avut doi elevi picați, unul a susținut doar o probă și a dat anul acesta, iar celălalt nu a avut minim 6. Efortul depus este unul considerabil din partea profesorilor și a copiilor, faptul că au lucrat pe testele de antrenament, că au luat pregătirea în serios, că au participat la simulare, toate au dus la aceste rezultate”, a menţionat Brîndușa Andrei, directoarea Colegiul Național „Calistrat Hogaș”.
Al doilea în topul judeţean, Colegiul Național „Petru Rareș” a înregistrat rezuztate bune, cu 173 promovaţi la Bac, din 176 înscrişi. În plus, peste 90% dintre candidați au obținut medii peste 8.00 și peste 65% dintre ei au depășit media 9.00, cel mai mare procentaj dintre dintre instituțiile școlare din Neamț.
Bacău – 800 de candidați au obținut medii între 9 și 9.99!
În judeţul Bacău, trei candidați au obținut media generală 10 (zece): un absolvent de la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești – Matematică-Informatică, un absolvent de la Liceul Teoretic „Spiru Haret” Moinești – Științe ale Naturii și un absolvent de la Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika” Comănești – Filologie. Toți cei trei candidați sunt din promoția curentă.
În județul Bacău, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) la examenul de Bacalaureat este de 80,5%. Asta înseamnă că 2.921 de candidați au obținut medii mai mari mari sau egale de 6, dintr-un total de 3.627 de candidați prezenți. Prin urmare, rata rata de promovabilitate a depăşit rata națională (78,3%), fiind în creștere față de anul trecut, când, înainte de contestații, era, la Bacău, de 76,5%.
Pe discipline de examen, statistica numărului de candidați din județul Bacău care au fost notați cu 10 (zece) este următoarea: 46 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română; 116 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 61 / Istorie – 55); 159 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării (Biologie – 24, Chimie – 16, Filosofie – 1, Fizică – 30, Geografie – 14, Informatică – 38, Logică, argumentare și comunicare – 29, Psihologie – 4 și Sociologie – 3).
Pe mediile de promovare, statistica se prezintă astfel: 3 candidații au obținut media 10 (zece); 800 de candidați au obținut medii între 9 și 9.99; 889 de candidați au obținut medii între 8 și 8.99; 667 de candidați au obținut medii între 7 și 7.99; 562 de candidați au obținut medii între 6 și 6.99.
Iaşi - locul II în privinţa ratei de promovare, la nivel naţional
La Iaşi, cele mai multe note de 10 au fost obţinute de elevi de la Colegiul Naţional. Au fost două medii de 10 la Colegiul „Costache Negruzzi”, trei la Colegiul Naţional, două la Colegiul „Emil Racoviţă”, două la Colegiul „Mihai Eminescu”, toate din Iaşi, şi una la Liceul Teoretic „Miron Costin” din Paşcani.
Pe discipline de examen, au fost 59 de note de 10 la proba de Limba și literatura română; 292 elevi au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului (Matematică – 207 / Istorie – 85), 316 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.
La nivelul județului Iași, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 81,67%, în creștere față de sesiunea iunie-iulie 2021 (77,96%) și peste media națională (73,3%). Acest procent de promovabilitate situează județul Iași pe locul II în ierarhia națională. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 85,42% (81,02% - sesiunea iunie-iulie 2021), iar pentru promoțiile anterioare – 34,07% (30,02% - sesiunea iunie-iulie 2021).
Au promovat 4.032 de candidați, dintr-un total de 4.937 de candidați prezenți. Dintre aceștia, 3.909 de candidați provin din promoția curentă, iar 123 de candidați din promoțiile anterioare.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a organizat 18 centre de susţinerea examenului de Bacalaureat pentru 4.788 absolvenţi de liceu.
Laura RADU, Daniel BACIU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau