Profesorii își primesc în sfârșit drepturile salariale
Dimensiune font:
Vești bune pentru profesorii din România! Aceștia își vor primi cu siguranță diferențele de drepturi salariale, pentru perioada 1 iulie 2017- 31 august 2021.
Ordonanța de Urgență a fost deja publicată în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că profesorii vor primi mai mulți bani. Prima tranșă de 5% din valoarea diferențelor salariale va fi acordată anul acesta. Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației.
Este important de precizat că cei care vor beneficia de plata drepturilor salariale va fi personalul didactic din învățământul preuniversitar și universitar de stat. De asemenea, și personalul didactic auxiliar din bibliotecile centrale universitare își va primi drepturile.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat în urmă cu câteva zile că impactul bugetar pentru această măsuri este de 1,20 miliarde de lei. Banii se vor acorda în tranșe, în perioada 2022-2026. După negocieri intense între Guvern și reprezentanții profesorilor, proiectul de ordonanță a fost elaborat. De asemenea, sindicatele din învățământ au reușit să obțină chiar în instanță plata diferențelor salariale.
Cum se acordă banii
Astfel, anul acesta, va fi acordată doar o singură tranșă. Banii vor trebui acordați în termen de 90 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial a legii. Este important de precizat că sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se vor plăti eșalonat, după cum urmează:
* în anul 2022 se va plăti 5% din valoarea diferențelor salariale
* în anul 2023 se va plăti 10%
* în anul 2024 se va plăti 25%
* în anul 2025 se va plăti 25%
* în anul 2026 se va plăti 35%.
Conform documentului, angajații care și-au schimbat locul de muncă în perioada 1 iulie 2017- 31 august 2021, calculul și plata diferențelor de drepturi salariale se realizează de fiecare angajator.
Potrivit sursei citate, Ministerul Educației inițiază normele metodologice de aplicare, aprobate prin hotărâre de Guvern, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau