Rectorul UAIC, prof. univ. dr. Tudorel TOADER, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova
Dimensiune font:
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC), a primit marți, 20 februarie 2024, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova (USM). Ceremonia a avut loc în Sala Senatului USM, începând cu ora 14.00 și a fost prezidată de prof. univ. dr. Igor ȘAROV, Rector și Președinte al Senatului Universității de Stat din Moldova. La eveniment a participat și Ion COȘER, Consul General al Republicii Moldova la Iași, precum și o delegație a UAIC formată din membri ai Senatului, prorectori, directorul Editurii Universității, profesori și personal administrativ. Prof. univ. dr. Sergiu BRÎNZĂ, Decanul Facultății de Drept din cadrul USM, a prezentat Laudatio, prin care a evocat parcursul profesional al prof. univ. dr. Tudorel TOADER și a evidențiat cele mai importante contribuții pe care le-a adus în domeniul științelor penale și justiției constituționale. Au mai luat cuvântul prof. univ. dr. Sergiu BAIEȘ, fost decan al Facultății de Drept din cadrul USM, conf. univ. dr. Sergiu CORNEA, Rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, conf. univ. dr. Igor DOLEA, fost judecător al Curții Constituționale din Republica Moldova și profesor la Facultatea de Drept a USM, prof. univ. dr. Gheorghe POPESCU, conducător de doctorat la Academia de Studii Economice din București și prof. univ. dr. Ovidiu-Gabriel IANCU, membru al Senatului UAIC.
Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, a declarat: „Sunt deosebit de onorat pentru acordarea titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea de Stat din Moldova, un templu al științei și culturii naționale și internaționale.
Sunt deosebit de onorat să primesc titlul de Doctor Honoris Causa de la prima instituție de învățământ superior din Republica Moldova, fondată la 1 octombrie 1946. Între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași există deja o legătură puternică, pe care am încredere că vom continua să o consolidăm.” Rectorul UAIC a continuat cu o prelegere despre conceptul de loialitate constituțională.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau