Se desființează inspectoratele școlare județene. Anunțul ministrului Educației
Dimensiune font:
Inspectoratele școlare județene vor fi desființate și transformate în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, anunță ministrul Educației Sorin Cîmpeanu.
“Ele vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a municipiului București și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională”, a menționat acesta.
Iată câteva dintre atribuțiile inspectorilor școlari, potrivit suportului de prezentare de la conferința de presă, prezentat pe site-ul edupedu.ro:
- monitorizează aplicarea legislației la nivelul unităților de învățământ
- avizează standardele proprii ale unităților de învățământ preuniversitar
- coordonează, monitorizează și evaluează metodologic și științific serviciile educaționale
- evaluează specialiștii care oferă servicii educaționale din compartimentele psiho-pedagogice
- sprijină unitățile de învățământ în accesarea și implementarea de proiecte
- monitorizează situația abandonului școlar
- coordonează admiterea în licee, evaluările naționale și concursurile școlare
- monitorizează activitățile de constituire și de vacantare a posturilor didactice
- acordă consiliere și asistență unităților de învățământ în gestionarea resurselor umane
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau