Start în noul an universitar, la USV Iași
Dimensiune font:
Studenţii de la Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad”sunt primii care au luat startul anului universitar 2021-2022
Ieri, în Aula Magna Haralamb Vasiliu a avut loc festivitatea de deschidere. Din cauza restricţiilor impuse de pandemie, numărul celor care au fost prezenţi a fost cât se poate de limitat. Alături de studenţi şi profesori au fost prezenţi Gigel Paraschiv, ministru secretar de stat în Ministerul Educaţiei, primarul Mihai Chirica, reprezentanţii partenerilor universităţii. Secretarul de stat i-a rugat pe profesori să se vaccineze.
Festivitatea de deschidere a noului an universitar de la USV Iaşi a fost deschisă de rectorul Gerard Jităreanu, care în discursul său a făcut referire despre începuturi şi educaţie. „Cred că tuturor ne plac începuturile, Cred că ne place toamna. Ne place toamna pentru că ea împlineşte restul lucrărilor de peste an. Ne plac începuturile pentru că în ele întrezărim promisiunea împlinirii celor mai frumoase şi mai îndrăzneţe vise. Această zi nu face altceva decât să contureze în anul universitar care începe tabloul unui nou început în care fiecare dintre noi i-am devenit creatori şi tovarăşi de călătorie. Fie ca bucuria, curiozitatea, imaginaţia, şi spiritul mereu tânăr să vă însoţească pe tot acest parcurs. Educaţia este răspunsul şi soluţia tuturor începuturilor bine aşezate în rost şi trăinicie. Ziua de astăzi este despre noi începuturi şi în educaţie, mai mult decât orice altceva. Începutul în educaţie se face de multe ori cu un creion, care pe măsură ce devenim mai educaţie devine şi el magic. Din fericire, trăim într-o societate în care dreptul la educaţie gratuită este garantat prin constituţie, iar acest lucru a devenit parte din firescul vieţilor noastre. Realitate care, din păcate, îi acordăm mult prea puţină atenţie. Nici măcar tumultul ultimilor ani cu toate furtunile iscate de pandemie şi alte probleme care macină societatea noastră, inclusiv mediul academic, nu a făcut ca un asemenea gând să stăruie în mintea publicului larg. Poate că şi acesta este un nou început: al gratitudinii, al recunoştinţei pentru şansele şi oportunităţile de împlinire personală şi profesională de care ne bucurăm cu toţii, în special tânăra generaţie, pentru imensa şansă pe care o aveţi: aceea de a vă educa şi de a putea alege. A alege ce să învăţ, ce să devin”, a spus rectorul Gerard Jităreanu în discursul spus la deschiderea noului an universitar.
Păstrând aceeaşi notă din timpul discursului, la final, rectorul USV, a citat un proverb chinezesc care vorbeşte tot despre începuturi: „dacă faci planuri pentru un an, seamănă orez; dacă faci planuri pentru 10 ani, plantează pomi; dacă faci planuri pentru o viaţă, educă oameni”.
În memoria unuia dintre foştii rectori ai USAMV, prof. univ. dr. dr. Honoris Causa Ioan Avarvarei, a fost ţinut un moment de reculegere. Secretarul de stat Gigel Paraschiv a transmis şi el condoleanţe pentru trecerea în nefiinţă a acestui mare profesor.
Oficialul de la Bucureşti şi-a început discursul cu o mărturisire. „Şi pentru mine este un început. Deşi am atâţia ani de experienţă, este prima dată când încep anul universitar la Iaşi”. El i-a îndemnat pe profesori să se vaccineze, chiar dacă legea nu pot fi obligaţi prin lege, şi să se gândească la ceea ce ar putea pierde studenţii lor dacă vor mai urma cursurile online. „Sunteţi prima universitate din România care începe anul universitar. În ultimul deceniu nu aţi furat startul dar aţi început ceva mai devreme. Ştiu că exemplul dvs l-au preluat şi alte universităţi. Trebuie să ne întoarcem la şcoală. Ştiu că printre noi sunt oameni care din motive medicale, teamă, şi-ar dori să continuăm în online. Am făcut faţă în online un an şi jumătate, ştiu că dvs încă de anul trecut aţi adus studenţii în campus, activităţile practice le-aţi desfăşurat cu ei în campus, şi sunt convins că fiecare dintre dvs realizaţi cât de important este să priveşti studentul în ochi atunci când i te adresezi, că doar astfel îţi dai seama dacă este alături de tine, dacă te înţelege, dacă participă, dacă rămâne cu ceva din efortul dumneavoastră de a transmite informaţia. Şcoala, şi o spun cu toată responsabilitatea, nu poate fi la cel mai înalt nivel decât dacă interacţionăm, decât dacă îl simţim pe cel căruia ne adresăm. Încerc să dau răspunsul unei întrebări pe care o simt şi care vine aşa, din toate părţile, oare o să ne obligaţi să ne vaccinăm? Nu. Legislaţia din România nu obligă pe nimeni să se vaccineze. Cu atât mai puţin noi, cei de la Ministerul Educaţiei, nu ne putem permite să cerem lucrul acesta dar putem să vă rugăm să depăşiţi teama şi să vă vaccinaţi tocmai pentru a putea veni aici în campus, pentru a putea merge alături de studenţi în loturile experimentale, pentru a putea merge în laboratoare, pentru a sta aproape de ei, pentru a-i simţi, şi pentru a le transmite cunoştinţele pe care le-aţi acumulat”, a spus ministrul secretar de stat.
Acesta a avut un mesaj şi pentru studenţi şi boboci, cărora le-a transmis că tehnologia informaţiei a ajuns şi în acest domeniu şi, ca atare, trebuie să se updateze la noile tehnologii. „Aici puteţi să învăţaţi lucruri extraordinare. Veţi avea în faţa dvs oameni foarte bine pregătiţi, dornici să transfere cunoştinţe. Pentru a le putea asimila însă va trebui să fiţi doritori de cunoaştere. Curiozitatea nu trebuie să v-o înfrânaţi niciodată, adresaţi întrebări profesorilor dvs. iar pe dvs, cadrele didactice, vă rog să le răspundeţi studenţilor, angrenaţi-i în discuţii, poate ar trebui să le insuflaţi încredere în puterile lor, să nu le fie teamă să adreseze întrebări. Astfel, studenţii noştri vor putea deveni specialişti de încredere. Istoria ne spune că agricultura, mă refer la toate ramurile, a trecut de la agricultura extensivă, la intensivă, am ajuns să vorbim despre agricultură inteligentă. Dumneavoastră nu veţi mai fi nişte studenţi agronomi, ingineri zootehnişti. Veţi avea competenţe în multiple domenii. Va trebui să utilizaţi tehnica de calcul, să aveţi cunoştinţe de software. Fără el nu veţi şti să vă desfăşura activitatea, chiar dacă veţi fi pe un teren agricol în jurul Vasluiului”, a spus Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.
Referindu-se la schimbarea denumirii din Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară în Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii, primarul Mihai Chirica a subliniat rolul major pe care îl au specialiştii în acest domeniu pentru a depăşi această mare criză. „E un nou început care vine să dea continuitate unei tradiţii seculare a unei şcoli agronomice de bună calitate, care a crescut zeci de generaţii de specialişti în unul dintre cele mai provocatoare domenii ale învăţământului universitar. E un nou început doar motivat de faptul că participăm la prima deschidere a anului universitar. E un nou început într-un moment aparte dar şi un botez pe care universitatea trebuie să-l treacă, cât şi această mare criză din ultima sută de ani, şi totodată să reînvăţăm ceea ce uitasem: să preţuim natura. Natura primeşte astăzi o şcoală superioară pentru că USV este universitatea a tot ceea ce este viu în natură, a celui mai năzdrăvan copil al naturii: viaţa, şi care va crea specialişti care să lupte pentru salvarea vieţii, pentru consevarea naturii, pentru conservarea a tot ceea ce este viu lângă noi şi pentru noi”, a spus primarul Mihai Chirica.
Conducerea USV Iaşi a decis ca în anul universitar 2021-2022 în toate facultăţile cursurile, seminariile şi laboratoarele să fie faţă în faţă. La această universitate sunt 4.500 de studenţi, 700 dintre ei fiind boboci.
Cazarea în căminele USV Iaşi s-a făcut la sfârşitul săptămânii trecute, regula fiina aceea ca toţi studenţii care nu sunt vaccinaţi anti-COVID-19 sau nu au trecut prin boală să se testeze rapid în punctele special amenajate în campus. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau