USV Iași va primi peste 1,9 milioane lei din Fondul de Dezvoltare Instituțională, având toate proiectele aprobate cu punctaje mari
Dimensiune font:
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași a câștigat finanțarea pentru toate cele șapte proiecte depuse la competiția FDI (Fondul de Dezvoltare Instituțională) 2023, organizată de către Ministerul Educației prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS). Proiectele depuse de echipele USV Iași au obținut punctaje foarte bune, fapt ce a determinat situarea USV Iași pe primul loc în clasamentul universităților de profil din România. În ceea ce privește centrul universitar ieșean, cu suma aprobată de 1.977.000 lei (79.08 % din suma solicitată) USV Iași ocupă poziția a doua între universitățile ieșene de stat. La nivel național, pentru fiecare dintre cele șapte domenii, au fost depuse peste 45 de proiecte, existând universități care nu au primit deloc finanțare sau doar o finanțare parțială.
Competiția de proiecte finanțate din FDI 2023, destinată universităților de stat, a început în luna februarie, iar data de 21 martie este rezervată eventualelor contestații. Suma maximă ce poate fi obţinută de o universitate pentru fiecare proiect este de 400.000 lei, mai puțin domeniul care face referire la stațiunile didactice (pentru care se alocă 600.000 lei), cel pentru societățile antreprenoriale studențești – SAS și piața muncii (cu 250.000 lei).
Scopul principal al competiției FDI este acela de a susține proiectele de dezvoltare instituțională în vederea îmbunătățirii calității sistemului național de învățământ superior, cele șapte domenii de finanțare fiind:
§ Domeniul 1: creșterea echității sociale, în vederea incluziunii sociale și sporirea accesului la învățământul superior;
§ Domeniul 2: internaționalizarea învățământului superior din România;
§ Domeniul 3: asigurarea funcționării în bune condiții a grădinilor botanice universitare, a stațiunilor didactice, a bazelor de practică și a altor infrastructuri de susținere a activităților didactice, similare bazelor de practică, din cadrul universităților, folosite pentru instruirea studenților;
§ Domeniul 4: susținerea activităților societăților antreprenoriale studențești (SAS) din cadrul universităților;
§ Domeniul 5: îmbunătățirea calității activității didactice, inclusiv a respectării deontologiei și eticii academice;
§ Domeniul 6: dezvoltarea capacității instituționale pentru cercetare în universități.
§ Domeniul 7: corelarea ofertei educaționale cu cererea pieței muncii, consilierea și orientarea în carieră;
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau