Veste bună pentru studenți: primesc mai mulți bani de la stat, în pandemie. Care sunt condițiile
Dimensiune font:
În timp ce studenții se pregătesc pentru începerea noului an universitar, Ministerul Educației a venit cu o veste bună pentru cei care își caută cazare.
Dincolo de dezastrul începerii școlii de acum câteva săptămâni, pentru copii din învățământul preuniversitar, acum a venit rândul studenților să se întoarcă în bănci. În mod previzibil, situația este una foarte tensionată și cei mai mulți sunt îngrijorați în legătură cu condițiile de distanțare socială care vor putea fi implementate, atât în universități, cât și în căminele studențești.
La fel ca în urmă cu câteva săptămâni, soluțiile nu sunt foarte clare și, din păcate, implementarea lor va varia semnificativ dintr-o parte în alta a țării. Mai multe decât atât, vom vedea diferențe majore între facultăți din același oraș.
Încercând să facă începerea anului universitar un pic mai tolerabilă, ministrul Educației și Cercetării a venit cu o veste bună pentru studenți și administratorii de cămine. Vor crește cu 10% subvențiile pentru cămine-cantine, în contextul pandemiei de coronavirus.
”Această măsură vine în sprijinul studenților, în contextul actual al situației epidemiologice, pentru a se putea implementa și asigura măsurile de distanțare fizică în spațiile de cazare existente și în spațiile de servire a mesei”, explică Ministerul într-un comunicat de presă.
În mod previzibil, sumele de bani variază în funcție de numărul studenților. Potrivit Ministerului Educației, sumele atribuite fiecărei universități în anul universitar 2020-2021 pentru subvenționarea cheltuielilor pentru cămine – cantine se alocă proporțional cu numărul de unități de subvenție (studenți echivalenți unitari), în baza unei metodologii propuse de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior.
Ca un detaliu important, de această subvenție vor beneficia și studenții care încheie, conform legislației în vigoare, contracte de închiriere. În contextul în care niciodată nu au existat locuri suficiente în cămine, aceasta este o veste foarte bună pentru cei care preferă să stea în chirie la un particular.
Acestor subvenții detaliate mai sus se adaugă și 10 milioane de euro din fonduri europene pentru universități. Banii vor fi folosiți pentru achiziția de dezinfectanți și echipamente sanitare de protecție, inclusiv în cămine sau cantine studențești, se mai arată în același comunicat MEC.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau