Ai muncit în Italia? Vezi cum poți ieși la pensie
Dimensiune font:
Pentru a putea beneficia în Italia de pensia pentru limită de vârstă este necesar să fi lucrat cel puțin 20 de ani (stagiu minim de cotizare) și să fi împlinit vârsta de 67 de ani. Anii de lucru pot fi cumulați cu cei efectuați în România, în cazul în care ați lucrat în ambele țări.
În anul 2020, pensia anticipată este recunoscută lucrătorilor cu un stagiu minim de cotizare de 42 de ani şi 10 luni (în cazul bărbaţilor) şi 41 de ani şi 10 luni (în cazul femeilor).
Persoanele care, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2021, au cel puțin de 62 de ani și un stagiu cotizare de cel puțin 38 de ani se pot pensiona anticipat („cota 100”).
Pe parcursul anului 2020, se pot pensiona anticipat femeile care îndeplineau până la 31 decembrie 2019 următoarele condiții:
În momentul în care veți îndeplini condițiile de pensionare din România și, respectiv Italia (stagiu de cotizare+ vârstă de pensionare), veți primi pensie de la fiecare stat în parte (cu condiția să aveți cel puțin un an lucrat în țara respectivă).
În baza principiului totalizării perioadelor de asigurare, vor fi luate în considerare atât perioadele de asigurare realizate în România, cât și perioadele realizate în celelalte state membre (de ex. Italia). Drepturile de pensie sunt calculate de fiecare stat, conform legislației proprii naționale, proporțional cu perioada de asigurare realizată în statul respectiv.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau