Coronavirusul încurcă afacerile de la Hollywood
Dimensiune font:
În timp ce activitatea comercială a încetinit puternic în Statele Unite şi în Canada pe fondul măsurilor împotriva propagării noului coronavirus, sălile de cinema se golesc, iar încasările din box-office se situează la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii.
În contextul în care marile studiouri au amânat premierele importante pentru a nu înregistra pierderi financiare totale sau parţiale, cele 12 filme principale care au rulat în sălile de cinema în acest weekend au raportat încasări de circa 51 de milioane de dolari, potrivit estimărilor publicate duminică de compania de specialitate Exhibitor Relations, sumă aproape de două ori mai mică decât cea din weekendul precedent. Anul trecut, în aceeaşi perioadă, încasările s-au ridicat la aproape 130 de milioane de dolari.
Întrucât a crescut numărul persoanelor care preferă să rămân la domiciliu, principalii operatori din America de Nord au anunţat vineri că vor reduce la jumătate capacitatea sălilor pentru a le permite spectatorilor să stea la o distanţă suficient de mare unul faţă de celălalt şi a evita propagarea virusului. Anumite săli au decis pur şi simplu să se închidă pentru public.
În acest context dificil, filmul Disney „Onward” a reuşit pentru a doua săptămână consecutiv să se menţină în fruntea box-office-ului, cu încasări de 10,5 milioane de dolari, devansând premierele „I Still Believe” (cu încasări de 9,5 milioane de dolari) şi „Bloodshot” (9,3 milioane).
Potrivit presei de specialitate, sumele încasate nu au mai fost atât de mici de la un weekend din luna septembrie a anului 2000.
Doar 50 de spectatori în sălile de cinema
AMC Entertainment Holdings Inc. a anunţat că va limita numărul de spectatori acceptaţi în cinematografele sale din Statele Unite la cel mult 50 de persoane pentru fiecare proiecţie. Măsura, cu aplicare imediată, din cauza răspândirii epidemiei cauzate de noul tip de coronavirus, a determinat o scădere cu 21% a valorii acţiunilor grupului.
Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a publicat un ghid ce vizează anularea sau amânarea unor evenimente prevăzute pe teritoriul american la care urmau să participe cel puţin 50 de persoane, în următoarele opt săptămâni. Oficialii americani au raportat până acum aproape 3.000 de cazuri de contaminare cu coronavirus şi 65 de decese. Pe plan global, peste 162.000 de persoane au fost infectate şi peste 6.000 au murit din cauza epidemiei de COVID-19. AMC a precizat că aderă la recomandările formulate de CDC, deşi ele nu reprezintă o cerinţă legală obligatorie pentru companiile comerciale din majoritatea jurisdicţiilor americane. „Anticipăm că aceste probleme vor fi tranzitorii şi ne aşteptăm la o reluare a creşterii economice pe termen mediu”, au declarat analiştii companiei Benchmark. Totuşi, compania de brokeraj s-a declarat îngrijorată de perspectiva ca grupul AMC să nu deţină flexibilitatea financiară necesară pentru a compensa o încetinire mai îndelungată a activităţilor sale sau o închidere completă a lanţurilor sale de cinematografe. Grupul AMC administrează 1.004 cinematografe cu 11.041 de ecrane în 15 ţări, inclusiv 636 de săli şi 8.094 de ecrane de proiecţii în Statele Unite.
Lanţurile de cinematografe, care s-au confruntat în ultimii ani cu o concurenţă tot mai puternică din partea unor servicii de streaming precum Netflix şi Disney+, au fost afectate şi de amânări ce vizează datele de lansare pentru mai multe filme.
Studiourile de la Hollywood au amânat lansările unor filme, precum următorul opus din franciza „James Bond”, intitulat „No Time to Die”, producţia de dimensiuni epice „Mulan” realizată de studioul Disney şi al nouălea lungmetraj din seria „Fast and Furious”, produs de Universal Pictures.
Vineri, AMC şi Regal Cinemas - lanţ de cinematografe deţinut de Cineworld Group - au înjumătăţit capacităţile cinematografelor lor, pentru a permite spaţii mai mari între spectatori, cu scopul de a limita transmiterea noului tip de coronavirus.
Marcus Theatres, o divizie a Marcus Corp, a anunţat la rândul său că va scădea capacitatea sălilor sale cu 50%.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau