De ce e greşit să te speli pe faţă dimineaţa
Dimensiune font:
Pielea are de suferit de pe urma spălării excesive şi a ritualurilor de îngrijire cu numeroase produse, potrivit unei cărţi publicate recent de dermatologul Sandy Skotnicki.
Skotnicki susţine că industria produselor de îngrijire a încurajat adoptarea unei rutine zilnice de curăţare care are drept consecinţă faptul că 40% din populaţia lumii la ora actuală are pielea sensibilă.
Dermatolog de peste 20 de ani şi coautor al volumului "Dincolo de săpun", Sandy Skotnicki spune că gelurile de duş, spumele de curăţare şi până şi banala apă pot contribui la îmbătrânirea pielii şi la apariţia iritaţiilor.
"Pielea noastră e ca un zid de cărămidă, iar mortarul este făcut din grăsimi sau lipide. Săpunul şi apa, ba chiar şi apa fără alte produse, îndepărtează mortarul.", explică Skotnicki.
Iată câteva soluţii de igienă personală pe care dermatologul le recomandă pentru a calma pielea sensibilă, a încetini îmbătrânirea pielii şi a căpăta o strălucire sănătoasă a tenului.
1. Scapă de produsele inutile
O femeie aplică, în medie, 16 produse pe faţă înainte de a pleca de acasă dimineaţa. Multe dintre aceste produse conţin ingrediente iritante, precum detergenţi sau parfumuri.
"Mai puţin e mai bine. Ritualul meu zilnic de îngrijire include doar apă micelară, diluată cu apă şi o cremă cu SPF.", explică Skotnicki.
2. Redu numărul de duşuri şi băi calde
Apa erodează stratul natural de protecţie a pielii. Limitează baia la maxim 10 minute şi optează, în schimb, pentru cel mult un duş pe zi, pe cât posibil.
3. Concentrează-te pe zonele esenţiale
Nu este recomandat să îţi săpuneşti excesiv întreg corpul. Important este să te concentrezi asupra zonelor în care bacteriile se pot înmulţi rapid şi foloseşte produse fără parfum, de preferat nu săpun solid.
4. Sari peste curăţarea de dimineaţă
Dacă nu ai fost în oraş, Dr. Skotnicki susţine că este prea mult să îţi cureţi tenul şi dimineaţa cu săpun şi tot soiul de produse pline de chimicale. Apa este suficientă pentru înviorarea pielii, după care poţi aplica o cremă cu SPF şi acesta este ritualul ideal pentru o piele tânără şi sănătoasă, potrivit dermatologului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau