Jennifer Lopez şi Maluma lansează primul lor videoclip împreună
Dimensiune font:
Jennifer Lopez şi Maluma au anunţat lansarea unui videoclip inedit în două părţi, pentru a prezenta săptămâna aceasta prima lor colaborare muzicală, care reuneşte astfel două vedete ale muzicii latino, relatează EFE.
Muzicianul columbian şi artista americană au anunţat pe reţelele de socializare că lansează împreună şi două piese intitulate „Pa ti” şi „Lonely”.
Ei au anunţat totodată lansarea videoclipului, în două părţi, fără să dezvăluie alte detalii, care va fi difuzat la 24 septembrie pe reţeaua de socializare TikTok.
Potrivit presei, cei doi artişti au înregistrat piesele în urmă cu o lună la Miami, în studiul de înregistrări al celebrului producător columbian Julio Reyes Copello.
Maluma şi J.Lo s-au întâlnit prima oară la New York, înainte de pandemia de COVID-19, pe platourile de filmare ale comediei „Marry Me”.
Este vorba de un film ce îl are ca protagonist pe Owen Wilson şi care prezintă povestea unei artiste de muzică pop (López) părăsită în faţa altarului de iubitul său Bastian (Maluma) şi care este ajutată să iasă din această încurcătură de un bărbat simplu şi modest.
Se prevedea ca filmul să fie una dintre marile premieri ale verii în SUA, însă din cauza pandemiei lansarea a fost amânată pentru 14 februarie 2021, când se celebrează Ziua Îndrăgostiţilor în întreaga lume.
Filmul, produs de Jennifer Lopez, este al doilea realizat de artistă, după succesul avut cu „Hustlers” în 2019.
„Marry Me” reprezintă totodată şi prima apariţie pe marele ecran a cântăreţului columbian Maluma.
Citește și A murit mama lui Sylvester Stallone. Jackie Stallone avea 98 de ani
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau