Arhiepiscopul Tomisului, reclamat la Consiliul de Combatere a Discriminării
Dimensiune font:
Asociaţia VeDem Just anunţă, sâmbătă, că a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în urma declaraţiilor făcute de ÎPS Teodosie Petrescu cu privire la femei.
”Membrii asociaţiei VeDem Just consideră discriminatorii aceste declaraţii făcute de un înalt cleric român ortodox şi membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi solicită CNCD constatarea comiterii contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată”, a transmis, sâmbătă, asociaţia.
Organizaţia afirmă că este important ca declaraţiile făcute de reprezentanţii instituţiilor să fie ”corecte, neutre, de susţinere” şi nu distriminatorii.
”Ţinând cont de eforturile la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene de implementare a strategiilor de promovare a drepturilor şi combatere a discriminării de orice natură, considerăm că este foarte important ca declaraţiile şi informaţiile emise de reprezentanţii instituţiilor şi entităţilor publice să conţină informaţii corecte, neutre, de susţinere a acestor drepturi, iar comunicările în spaţiul public să nu se transforme în incitare la discriminare de orice fel”, a mai transmis organizaţia.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul (ÎPS) Teodosie, a afirmat că nu este discriminare faptul că femeia nu are roluri importante în Biserică, aşa cum are bărbatul, deoarece aceasta este condiţia ei şi că femeia “nu poate fi perpetuu într-o rugăciune, pentru că are condiţia slăbiciunilor sale”. ”Ea a început păcatul şi iată, se află cu această neputinţă”, a mai explicat arhiepiscopul Tomisului.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau