Calendar ortodox,12 iulie 2022. Sfânta Veronica
Dimensiune font:
Calendar ortodox 12 iulie 2022. Sfânta Veronica este un personaj biblic legendar. Potrivit scrierilor bisericeşti, aceasta a fost femeia care i-a oferit Mântuitorului, în drumul spre muntele Golgota, o năframă pentru a-şi şterge faţa scăldată în sudoare.
Sfânta Veronica era originară din Cezareea lui Filip, în apropiere de Muntele Hermon, în nordul Țării Sfinte. Potrivit unei vechi tradiții, Sfânta Veronica este femeia pe care Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de boală grea, așa cum ne spune și Evanghelia după Matei: " Iată o femeie cu scurgere de sânge de doisprezece ani, apropiindu-se de El, s-a atins de poala hainei Lui.
Căci zicea în gândul ei: Numai să mă ating de haina Lui și mă voi face sănătoasă; Iar Iisus, întorcându-Se și văzând-o, i-a zis: Îndrăznește, fiică, credința ta te-a mântuit. Și s-a tămăduit femeia din ceasul acela” (Matei 9, 20). De asemenea, se pare că Sfânta Veronica a fost femeia care I-a șters fața Mântuitorului Iisus Hristos, în timpul patimilor Sale, pe drumul Golgotei.
Pe această pânză s-a imprimat chipul Mântuitorului, rămânând cunoscută în istorie ca Sfânta Mahramă – prima icoană a Mântuitorului, una nefăcută de o mână omenească.
Sărbătoare calendar ortodox 12 iulie 2022. Ce simbolizează numele Veronica
Numele Veronica este compus dintre un nume de origine latina ("vera", adica "adevarat") şi altul de origina greaca ("eikon", adica "icoana" sau "chip").
Prin alăturarea celor două cuvinte se obţine un nume ce înseamnă "Adevărata Icoana" sau "Adevăratul Chip". Acest nume trimite, în mod evident, la chipul Mântuitorului, imprimat pe mahrama sfintei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau