Calendar ortodox, 14 mai. Sfântul Mucenic Isidor din Hios
Dimensiune font:
Sfântul Mucenic Isidor din Hios este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 14 mai.
Sfântul Isidor a trăit în timpul împăratului Deciu (249-251). Era din Alexandria şi "pentru vitejia sa, s-a scris în oaste şi s-a rânduit în ceata lui Numerian" (Vieţile Sfinţilor).
În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, care se îndreptau mai ales asupra soldaţilor care credeau în Hristos, Sfântul Isidor a fost pârât că este creştin.
Adus în faţa comandantului, acesta i-a cerut ca măcar o dată să jertfească zeilor potrivit legii împărăteşti şi după aceea putea să facă ce voia. Sfântul i-a răspuns superiorului său că nu se lasă amăgit de această propunere vicleană, căci: "dacă cineva este necredincios în puţin, apoi este necredincios şi în mult".
Pentru mărturisirea sa neîncetată a numelui lui Hristos, Sfântului Isidor i-a fost tăiată limba şi apoi i-a fost tăiat capul.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau