Calendar ortodox,2 februarie - Întâmpinarea Domnului. Stretenia sau Ziua Ursului

La 40 de zile de la Crăciun, Biserica prăznuieşte „Întâmpinarea Domnului”, cunoscută şi cu denumirea slavonă de Stretenia.

Întâmpinarea Domnului este re-trăirea momentului în care Mântuitorul e dus la templu de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif pentru a fi închinat lui Dumnezeu, potrivit vechii Legi. La opt zile, fusese tăiat împrejur, conform Legii iudaice. Tot Legea Veche cerea ca, la împlinirea a 40 de zile, primul născut al fiecărei familii trebuia să fie dedicat Domnului. Cu aceeaşi ocazie, la iudei avea loc şi slujba de purificare a mamei. Evident că Fecioara Maria nu avea nevoie de purificare după Naşterea minunată a Fiului lui Dumnezeu. Însă ea se supune cu smerenie vechii legi, după cum şi Mântuitorul o face.

Astfel, Iisus este dus de Fecioara Maria şi de Dreptul Iosif la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele, ca jertfă lui Dumnezeu. Aici sunt întâmpinaţi de bătrânul preot Simeon şi de proorociţa Ana.

 Istoricul praznicului Întâmpinării Domnului

Papa Gelasiu a introdus praznicul Întâmpinării Domnului, la Roma, în 494. El a înlocuit vechea serbare păgână a Lupercaliilor, care îl cinstea pe Pan, omorâtorul de lupi (Lupercus) şi ocrotitorul turmelor.

În Răsărit, praznicul a fost introdus de Împăratul Justin în 526 şi generalizat de Justinian.

La catolici, sărbătoarea pune accent pe persoana Fecioarei (se şi numeşte „Curăţirea Sfintei Marii” – „Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis”).

Ortodocşii pun în centrul praznicului pe Prunc, iar Întâmpinarea Domnului face parte din sărbătorile dedicate Mântuitorului.

Copiii sunt închinaţi la biserică la 40 de zile de la naştere, după modelul Mântuitorului
Modelul Sfintei Familii este păstrat şi astăzi. La 40 de zile de la naştere, mamele merg cu pruncii lor la biserică pentru a-i aduce ofrandă lui Dumnezeu.

Preotul face cruce asupra mamei şi copilului apoi pune peste ei epitrahilul. În acel moment, mama şi copilul îi închipuie pe înşişi Maica Domnului cu Pruncul în braţe, în Templul din Ierusalim.

Ziua de 2 februarie se mai numeşte în popor şi Ziua Ursului. Acum, anotimpul rece se luptă cu cel cald, moment propice pentru a face previziuni meteorologice.

Ursul este un personaj totemic în credinţă populară, asociat cu un bătrân puternic şi înţelept, în legătură cu care se pune schimbarea vremii. Dacă de Stretenie e soare şi ursul îşi vede umbra, iarna se mai prelungeşte cu încă şase săptămâni. Dacă, însă, e vreme noroasă şi ursul nu-şi vede umbra, înseamnă că frigul va slăbi, iar primăvara e aproape.

Acest obicei este specific şi altor spaţii geografice, inclusiv celui nord-american (Ziua Cârtiței).

Pentru a-i câştiga bunăvoinţa ursului, oamenii îi lasă în cale ofrande constând în carne şi miere.

Copiii sunt unşi cu grăsime de urs pentru a deveni puternici şi rezistenţi, iar cei mai firavi şi mai plăpânzi sunt botezaţi Ursu. Cei sperioşi sunt afumaţi cu păr smuls din blana unui urs. De asemenea, în satele colindate de ţiganii ursari, bărbaţii se lasă călcaţi de urs, pentru a fi sănătoşi şi puternici.

În această zi nu se consumă miere, lucru considerat o ofensă la adresa ursului.