Calendar ortodox, 2 ianuarie - Sfântul Serafim de Sarov şi Sfântul Silvestru

 Sfântul Serafim de Sarov şi Sfântul Silvestru sunt între sfinţii cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 2 ianuarie.

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în Rusia la 19 iulie 1759 într-o epocă în care iluminismul pregătea timpurile întunecate ale ateismului şi al persecuţiei religioase. El era fiul unor negustori cucernici din oraşul Kursk şi când era copil a fost binecuvântat de Maica Domnului care l-a vindecat în mod miraculos. La 17 ani a intrat la mănăstire unde a devenit cel mai râvnitor dintre fraţi, îndeplinea cu bucurie toate sarcinile îşi stăpânea poftele trupeşti şi păstra toată ziua mintea la Dumnezeu cu ajutorul rugăciunii lui Hristos. După opt ani de ascultare a fost tuns la monahism şi a primit numele de Serafim, care se traduce arzător, înfocat. După ce a fost făcut diacon el a continuat cu şi mai multă râvnă să se roage lui Dumnezeu iar Hristos a binevoit întru el şi a fost învrednicit cu nenumărate clipe de extaz şi mângâieri duhovniceşti. După hirotonirea sa şi trecerea la Domnului a duhovnicului său s-a retras în singurătate unde stăruia în rugăciune şi citea din Biblie. Venea la mănăstire duminicile şi în zilele de sărbătoare, dar orice ar fi făcut îşi păstra mintea limpede la lucrările lui Dumnezeu. El căra mereu o Biblie mare şi grea pe care o numea Povara lui Hristos. Dacă la început mai lua pâine de la mănăstire, după un timp a început să se hrănnească doar din rodul grădinii pe care o cultiva şi o îngrijea, şi deseori dădea din mâncare pe care o pregătea pentru el animalelor pădurii. Pe lângă el se aciuase un urs uriaş care se purta cu sfântul blând ca o pisică. Diavolul plin de ură pentru viaţa pe care o ducea a trimis nişte tâlhari care l-au bătut şi i-au rupt oasele de l-au lăsat aproape mort. El a ajuns totuşi la mănăstire unde a zăcut cinci luni şi s-a însănătoşit în mod miraculos. S-a întors în pădure unde s-a oprit din vorbit. Când întâlnea pe cineva se pleca în faţa lui şi nu se mai ridica până ce acesta nu pleca. Când a fost forţat să se întoarcă la mănăstirea dormea pe un sac de pietre, ţinea un sicriu la uşă şi tot nu vorbea cu nimeni. În chilie nu mai avea decât o buturugă pe post de scaun şi o icoană a Precuratei Fecioarei mângâietoare pe care el o numea “Bucuria bucuriilor” în faţa căreia ţinea în permanenţă o candelă aprinsă. În anul 1826 Maica Domnului i-a spus să înceapă din nou să vorbească şi să împărtăşească tuturor din experienţa sa. De atunci uşa chiliei sale a fost deschisă permanent tuturor şi îşi întâmpina oaspeţii cu cuvintele “Bucuria mea, Hristos a înviat”. A făcut multe minuni, pe unii i-a vindecat altora le-a dat sfaturi, a făcut profeţii care s-au împlinit întocmai şi de multe ori a fost ajutat de Maica Domnului pe care a văzut-o aievea. La 70 de ani, la 1 ianuarie 1833, s-a împărtăşit, s-a închiat la toate icoanele din biserică i-a binecuvântat pe toţi fraţii şi le-a spus: "Lucrați pentru mântuirea voastră; vegheați! Cununile vă sunt pregătite". Apoi şi-a vizitat mormântul şi s-a întors în chilie unde şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu. Tot poporul din împrejurimi a venit la înmormântarea sa, iar el nu i-a părăsit. Cei care se rugau la el au primt degrabă ajutorul, li s-a arătat şi a făcut minuni vindecând pe cei suferinzi. La 19 iunie 1903 a fost canonizat în faţa familiei imperiale iar moaştele sale au făcut multe minuni chiar atunci la procesiune. Comuniştii au vrut să le confişte în 1926 să le expună la muzeu dar nu au ajuns niciodată acolo unde trebuiau să ajungă. Se presupune că au fost păstrate de un credincios pios în aşteptare unor vremuri favorabile.