Calendar ortodox, 22 martie 2022. Sfântul Vasile, preotul din Ancira și Sfânta Drosida
Dimensiune font:
Calendar ortodox 22 martie 2022. Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, la data de 22 martie, pe Sfântul Vasile, preotul din Ancira și Sfânta Drosida.
Sfântul Mucenic Vasile, preotul din Ancira a păstorit biserica din Ancira (Asia Mică) în timpul împăratului păgân Iulian Apostatul (361 -363) care a încercat revigorarea păgânismului, potrivit basilica.ro.
El a refuzat să se lepede de credința creștină, astfel Sfântul Vasile a fost prins și întemnițat.
Atunci, împăratul Iulian a trimis pe slujitorii săi, Elpidiu, Pigasie și Asclepie să fie judecat, apoi, s-a oprit chiar el în Ancira deoarece se afla în campania pornită fiind împotriva perșilor. Fiind adus în fața împăratului a fost amenințat cu chinuri groaznice dacă nu se leapădă de credința ortodoxă, apoi a fost întemnițat din nou.
Sfântul Vasile din Ancira a fost adus a doua oară în fața împăratului Iulian, l-a înfruntat cu demnitate refuzând să aducă jertfă idolilor.A fost supus supliciilor și a suferit moarte martirică (+362) .
Sfânta Drosida, fiica împăratului Traian a viețuit la începutul secolului al II-lea, perioadă în care adunările creștine erau interzise în Imperiul Roman, iar creștinii, pedepsiți cu moartea.
În vremea aceea, cinci fecioare adunau trupurile martirilor din locurile de persecuție, le ungeau cu miruri și le înfășurau în giulgiuri curate, după care le ascundeau în locurile de sihăstrie unde viețuiau.
Drosida, fiica împăratului, era creștină în taină. Sfânta Drosdia era logodită cu Adrian, unul din consilierii împăratului, care l-a îndemnat pe acesta să pună sub pază trupurile mucenicilor ca să vadă de către cine sunt furate, conform basilica.ro.
Cele cinci femei au fost prinse, întemnițate, apoi au fost aruncate într-un cuptor în care se topea arama. Spre deosebire de cele cinci fecioare, Drosida a primit șansa de a fi iertată, cu condiția să renunțe la credința creștină.
Rugându-se lui Dumnezeu, ea a scăpat de sub supravegherea soldaților rânduiți să o păzească, apoi, ieșind s-a dus să se arunce în cuptor, dorind să se alăture celorlalte cinci fecioare. Timp de șapte zile s-a ascuns, trăind în post și rugăciune. În a opta zi, Sfânta Muceniță Drosida a suferit moarte martirică, fiind aruncată în cuptorul de foc.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau