Calendar ortodox, 29 martie 2022. Sfântul Mucenic Marcu
Dimensiune font:
Pe 29 martie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor.
Sfântul Mucenic Marcu a distrus în timpul împăratului Constantin cel Mare mai multe temple păgâne. În locul acestora, Sfântul Mucenic Marcu a construit biserici în semn de credinţă şi iubire faţă de Dumnezeu.
Când la tron ajunge împăratul păgân Iulian Apostatul, episcopul Marcu a fost supus mai multor chinuri groaznice, potrivit creştinortodox.ro
Sfântul Grigorie Teologul a scris despre suferinţele pe care a trebuit să le îndure Sfântul Mucenic Marcu pentru credinţa şi iubirea faţă de Dumnezeu.
Potrivit acestuia, Marcu a fost biciuit, batjocorit, defăimat şi târât pe străzile cetăţii. Mai mult decât atât, i-au fost tăiate urechile, a fost dezbrăcat şi uns cu miere şi legat de un copac pentru a fi ucis de veninul insectelor. Datorită învăţăturilor sale, mulţi păgâni au primit credinţa lui Hristos.
Rugăciune făcătoare de minuni către Maica Domnului a Sfântului Mucenic Marcu. Sărbătoare în calendarul ortodox
"Plec genunchiul meu ţie, Stăpână, eu, ticălosul, şi cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipeşte norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristaţi. Păstrând, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strălucirea sufletului curată de întinăciunile patimilor, fă-mă pe mine, cel ce te slăvesc pe tine, luminat să privesc la lumina cea dumnezeiască, fără de prihană Fecioară.
Întorcând, cu puterea ta, Stăpână, atacurile, vrăjmaşilor cele asupra noastră, dăruieşte turmei tale pace adâncă, ceea ce eşti dătătoarea dumnezeieştii păci. Izbăveşte-ne pe noi de noroiul patimilor, cu rugăciunile tale către Fiul tău, Curată, dă să păşesc curat pe căile pocăinţei care duc, Mireasa lui Dumnezeu, la veşnica odihnă.
Ca pe lumina ochilor păzeşte-mă cu acoperământul tău, rogu-mă Curată, şi la umbra aripilor tale ocroteşte-mă şi mă izbăveşte de răutatea demonilor şi mă mântuieşte. Cu băutura pocăinţei adapă-mă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, şi învredniceşte-mă să aduc lacrimi din inimă stingătoare ale văpăii care mă aşteaptă.
Frica judecăţii mă tiraniseşte şi hotărârea lui Dumnezeu, dar tu vino mai înainte şi stai lângă mine în ziua judecăţii şi mă izbăveşte, Marie, dumnezeiască Mireasă. Sufletul meu cel întinat de patimi, Preacurată, şi inima mea curăţeşte-le prin mila ta cea curăţitoare şi fă-le templu al dumnezeiescului Duh.
Pe mine, cel neîndreptat şi cel singur mă osândesc, Hristoase al meu, mântuieşte-mă, cu rugăciunile Maicii Tale, ca să slăvesc multa şi nemăsurata Ta milă.
Risipeşte, Curată, norii întristărilor din sufletul meu şi luminează-mă cu razele bucuriei, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiească şi neînserată. Cel ce din ţărână m-ai zidit, Stăpâne, după chipul Tău, şi m-ai învrednicit de înfierea Ta, Iubitorule de oameni, păzeşte-mă ca un îndurat.
Aruncat sunt, Curată, în nemăsurate păcate şi în necazurile celor răi, unul după altul, pentru aceea, dăruieşte-mi mie iertare şi izbăveşte-mă din supărări. Izbăveşte-mă pe mine de osânda cea veşnică, Stăpână curată, şi învredniceşte-mă de bucuria cea dumnezeiască şi de desfătarea Raiului cu rugăciunile tale. Pleacă-te la rugăciunile celor ce aleargă acum la tine şi du-le pe acestea la Atotmilostivul Dumnezeu şi plineşte cererile, Marie mult lăudată. Scutură somnul lenevirii mele şi luminează, rogu-mă, Cuvioasă, simţirile mele, dând priveghere şi vrednică pocăinţă.
Roagă-te, Fecioară, ca milostiv să-mi fie mie Cel uşor de împăcat şi să mă mântuiască pe mine cel ce cânt cu inima zdrobită: Dumnezeule, bine eşti cuvântat. Mila ta nu este mărginită de timp, căci pururea miluieşti, cu totul fără prihană, şi pe robii tăi şi împarţi celor ce cer harul tău cel nesfârşit. Ceea ce singură ai fost strălucită cu dumnezeiască slavă, fiind Maică a Celui ce te-a slăvit pe tine, roagă-L, Fecioară, pe Cel singur pururea slăvit să dobândesc şi eu slava cea de sus. Amin!"
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau