Calendar ortodox, 5 august 2022. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, născut la Botoșani
Dimensiune font:
Calendar ortodox 5 august 2022. În fiecare an, pe data de 5 august, în Biserica Ortodoxă este prăznuit Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a născut pe 23 iulie 1913 în Botoșani.
La botez a primit numele de Ilie. Din nefericire, încă de la o vârstă fragedă, a rămas orfan și a fost crescut doar de bunica sa.
A făcut parte din viața monahală a starețului Nicodim Munteanu care a devenit Mitropolit al Moldovei și ulterior al doilea Patriarh al României.
După a ce terminat stagiul militar, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, a fost pus ca bibliotecar în cadrul Mănăstirii Neamț, iar în timp a predat limba română.
Pe 8 aprilie 1936 Sfântul Ioan Iacob Hozevitul s-a convertit la monahism și a primit un nou nume, cel de Ioan. Tot în anul 1936, acesta a primit acordul mitropolitului Nicodim de a pleca alături de alți doi călugări în Țara Sfântă. În 1938 ajunge la Mănăstrirea Sfântul Sava unde va trăi opt ani.
În 1947, a fost hirotonit preot la Biserica Sfântului Mormânt și egumen la Schitul românesc cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul”, unde a stat la conducere până în anul 1952. În luna noiembrie a aceluiași an ajunge în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul,, unde și-a petrecut ultimii ani din viață.
Moaștele Sfântului au fost duse în gropnița de obște, iar la începutul anului 1980 a fost dezgropat. Atunci s-a descoperit faptul că trupul său nu putrezise deloc, după aproape două decenii.
„Ne asteptam sa gasim numai sfinte oseminte si nu buna mireasma. Cand am luat scandura am vazut ca parintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricaciune, asa cum l-am pus. Parca l-am fi pus in mormint de cateva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, vara nici o schimbare a infatisarii lui; mainile, barba, parul, rasa, incaltamintea erau neatinse”, a spus Arhimandritul Amfilohie, stareț al Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau