Calendar ortodox - Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru
Dimensiune font:
În fiecare an, la 18 august, creştinii ortodocşi îi pomenesc pe Sfinţii Mucenici Flor şi Lavru.
„Acești sfinți au fost după trup frați gemeni și aveau meșteșugul de tăietori în piatră, pe care-l învăţaseră de la Sfinții Proclu și Maxim, care mărturisiseră pentru Hristos. După ce au mărturisit dascălii lor pentru Hristos, ei s-au dus la Iliric, în țara Dardaniei, în cetatea Ulpianilor, unde cercând pietre de metaluri, își savârşeau meșteșugul lor pe lângă Licon ighemonul.
Apoi au fost trimiși de acesta către Liciniu, feciorul Elpidiei împărăteasa. Liciniu, dându-le bani, le-a poruncit să zidească o capiste idolească, dându-le și planul acesteia. Dar sfinții luând banii, i-au împărţit la săraci; și noaptea se rugau către Dumnezeu, iar ziua lucrau tare și înfrumuseţau locașul; și peste puține zile l-au și isprăvit, fiind sfinții ajutați și întăriţi de îngeri.
Atunci îndată, Merentie popa cel idolesc a crezut în Hristos, crezând mai înainte și fiul său Atanasie, căci îi tămăduiseră sfinții ochiul cel orb al lui. Și strângând mucenicii lui Hristos săracii, cărora le dăduseră banii, au legat idolii cu ștreanguri de grumaji și i-au tras jos.
După aceea, aprinzând lumânari multe, au închinat biserica lui Dumnezeu și o sfinţiră lui Hristos, zicând: «Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, laudă Apostolilor și bucuria mucenicilor», înainte-mergând cinstita Cruce.
Iar dacă a aflat Liciniu de aceasta, a poruncit să se aprinda un cuptor şi să bage în el pe săracii care luaseră banii şi sfărâmaseră idolii; în care aceia şi-au dat sufletele.
Iar Sfinţii Flor şi Lavru, fiind legaţi la roata unui car, au fost bătuţi, apoi au fost trimişi la ighemonul Licon, care i-a băgat într-un puţ adânc, unde se rugau lui Dumnezeu şi pentru cei ce aveau să le facă pomenirea, şi pentru bunăstarea lumii, pentru încetarea prigoanei; şi aşa şi-au dat sufletele.
Peste câţiva ani au fost scoase cinstitele lor moaşte din puţ şi aşezate cu cinste în racle, care izvorau miruri şi izvoare de tămăduiri celor ce se apropiau de ele”, se arată pe viatacurata.com.
Pe calendar-ortodox.ro puteţi citi lista completă cu sfinţii pomeniţi în fiecare an, la data de 18 august.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau