HOROSCOPUL ZILEI - 31 ianuarie
Dimensiune font:
BERBEC
Ziua îți aduce multe schimbări în plan profesional. Se pare că unele relații cu persoane care te-au susținut până acum în demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se vor termina.
TAUR
Discuțiile cu partenerul vor fi frecvente și de mare folos pentru viitorul tău parcurs amoros. Fii răbdător, atent la ce ți se spune și evită reacțiile sub impulsurile de moment. Vor exista persoane în preajma ta care te vor susține în chip minunat, dar depinde numai de tine cum vei gestiona lucrurile.
GEMENI
Noutățile de la prieteni vor veni mai repede decât preconizezi tu sau decât poți ține pasul cu ele. În plan sentimental se închide definitiv o etapă, oferindu-ți posibilitatea să te orietenzi spre alte aventuri amoroase care își așteaptă rândul.
RAC
Relațiile cu străinătatea sunt foarte animate, deschizându-se o etapă nouă. Poți planifica o călătorie îndepărtată sau studii și cercetări în care să fie implicați și colaboratori din alte țări. Unele dintre aceste relații necesită reconfigurări, discuții pe baza acțiunilor comune și decizii privitoare la bunul mers al relației.
LEU
Posibil că se contureze finaluri, bine fiind să lași lucrurile să-și urmeze cursul firesc. Mentalul este agitat și gândurile sunt greu de disciplinat. Depune eforturi să gândești pozitiv și să vezi partea plină a paharului vieții tale.
FECIOARA
Sunt multe lucruri și situații frumoase în preajma ta, dar pe care le neglijezi, din cauza temerilor bine ascunse. De asemenea, te poți angrena în programe de instruire personală sau profesională care-ți vor aduce beneficii la momentul potrivit. Noutăți profesionale de mare anvergură.
BALANȚĂ
Încă din primele ore se conturează multă activitate comună cu alții, sarcini de lucru care trebuie rezolvate rapid și relații colegiale destul de tensionate. Fii prudent, ocupă-te mai mult de îndatoririle tale și oferă-ți ajutorul numai la cererea expresă a celorlalți.
SCORPION
Segmentul financiar este supus unor mari fluctuații, de aceea cheltuiește cu măsură. De avut în vedere achitarea datoriilor, de tipul facturi, taxe, servicii, fiind o perioadă în care foarte ușor se pot produce încurcături în acte, pierderi sau chiar fraude.
SĂGETĂTOR
Apar îmbunătățiri în plan financiar de la și prin alții. A doua parte a zilei este favorabilă învățării și schimbului de informații, dar și pentru activități culturale. De mare folos ți-ar fi participarea la cursuri, seminarii, ateliere sau relaționarea cu persoanele din străinătate.
CAPRICORN
Relațiile parteneriale și colaborările sunt activate. Este o perioadă bună pentru a pune la punct detalii, acțiuni comune, a lămuri animozități sau a definitiva o colaborare care nu-ți mai priește. Nu te lăsa impresionat de spusele celorlalți și susține-ți punctele de vedere.
VĂRSĂTOR
Ai suficientă forță pentru a aduce lucrurile pe făgașul dorit de tine. Chiar dacă unele chestiuni ies altfel decât ai preconizat tu, ai încredere că Universul știe mai bine ce îți trebuie acum și lasă-te în voia lui. Este posibil să primești sarcini de lucru noi sau chiar o ofertă de colaborare pe termen lung.
PEȘTI
Analizează pe îndelete despre ce este vorba și nu te grăbi să accepți prea repede. Există riscul să pierzi din vedere detalii importante, cum ar fi responsabilități majore care te depășesc din start. Rezervă-ți momente pentru odihnă și muncește atât cât poți. Organismul tău are nevoie de liniște, relaxare și dozarea eforturilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau