Începe cel mai mare post din an. Ce este complet interzis să faci în această perioadă
Dimensiune font:
Postul Paștelui începe luni, 18 martie. Acesta reprezintă o perioadă de pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului, sărbătorit anul acesta în data de 5 mai. Începutul postului diferă de la un an la altul, în contextul în care data Paștelui nu are o dată fixă de prăznuire. În perioada postului, credincioșii trebuie să se roage pentru curățarea sufletului.
De asemenea, este interzis consumul de carne, brânză, ouă și lapte. În schimb, există și zile în care credincioșii au dezlegare la pește.
Zilele cu dezlegare la pește
Comparativ cu celelalte posturi de peste an, Postul Paștelui poate fi considerat mai aspru, existând numai două sărbători cu dezlegare la pește.
Este vorba de Buna Vestire (25 martie) și Duminica Intrării Domnului în Ierusalim (28 aprilie), scrie basilica.ro.
Nu se fac nunți și botezuri
Pe toată perioada Postului Paștelui nu se fac nunți și botezuri. În afara zilelor de post de peste an, nu se fac nunţi în zilele Praznicelor împărăteşti şi nici în ajunul acestora, în săptămâna lăsatului sec de carne, în Săptămâna Luminată. Motivul pentru care nu se fac nunți în post este faptul că imediat după slujba Tainei Nunții sunt organizate petreceri cu multă mâncare și băutură, dar și cu o atmosferă ce este în contradicție cu atmosfera ce caracterizează perioada postului. Biserica nu permite săvârșirea cununiilor religioase în zilele de post tocmai pentru ca bucuria nunții să nu fie umbrită de restricțiile postului.
Rugăciune pentru postul Paștelui
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este considerată o rugăciune puternică și este specifică pentru postul Paștelui: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert nu mi-l da mie. Iar duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie, robului Tău. Așa Doamne, Împărate, dăruiește-mi că să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu. Că binecuvântat ești Tu în vecii vecilor. Amin”. Pe lângă rugăciunea specifică Postului Paștelui, este bine să rostim și rugăciunea care se spune în toate zilele de post din an: „Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună plăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau