Începe postul Sfintei Maria
Dimensiune font:
De mâine și până pe 15 august, credincioșilor le sunt interzise mâncărurile de frupt * este al treilea post din cele patru de peste an
Postul Adormirii Maicii Domnului începe de obicei pe 1 august şi are o durată de două săptămâni (1-15 august). În popor este cunoscut şi sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei. Este un post care îi pregăteşte pe creştini pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă (6 august) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august). Este al treilea post din cele patru de peste an. Spre deosebire de Postul Paștelui sau Postul Sfinților Petru și Pavel, Postul Adormirii Maicii Domnului începe în fiecare an la aceeași dată calendaristică, adică 1 august și durează două săptămâni.
Postul Sfintei Marii este unul aspru dacă ținem seamă de faptul că Biserica Ortodoxă ne cere ajunare până la oră 15:00, în zilele de luni, miercuri și vineri, iar după această oră, ne cere să consumăm mâncare uscată. Nici în celelalte zile, nu avem parte de un post ușor: marți și joi se mănâncă fără ulei, iar sâmbătă și duminică avem dezlegare la untdelemn și vin.
Originea acestui post a fost fixată în secolul al V-lea când s-a dezvoltat cultul Maicii Domnului. La început avea o durată diferită pentru creștini - cei din Antiohia ajunau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim ținea opt zile. Existau și crestini care posteau toată luna august. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în secolul al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Atunci s-a stabilit ca acest post să fie ținut începând cu 1 august și să se încheie pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.
Această perioadă înseamnă înfrânare nu doar de la anumite alimente, ci de la tot ce ne desparte de Dumnezeu. Dacă ne ținem departe de anumite mâncăruri, să ne ținem departe și de păcate. Postul are nevoie și de rugăciune.
Sfânta Marie Mare sau Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea în amintirea zilei în care Fecioara Maria și-a dat obștescul sfârșit. Este prăznuită de ortodocși și catolici în fiecare an, pe data de 15 august. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Uspenia (termenul slav) sau Sfânta Maria Mare.
Potrivit Bisericii Ortodoxe, Fecioara Maria s-a născut cu păcatul strămoșesc și a primit iertare pentru el în momentul în care a acceptat să-L nască pe Hristos.
Tradiții la sărbătoarea Sfintei Maria
Ziua de Sfânta Maria Mare este și ziua Marinei, Sfânta Fecioară Maria fiind considerată ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.
În această zi nu se lucrează la câmp, nu se coase și nici nu se spală rufe. Sărbătoarea Sântămăriei se ține mai ales pentru sănătate, dar și pentru căsătorie, vindecare, naștere ușoară sau ocrotire de rele.De Sfânta Maria se împart struguri și prune din noua recoltă, dar și alte bucate pentru sufletele celor adormiți. Dimineața se duc poamele la biserică și se sfințesc de către preot, iar mai apoi se împart din suflet. O veche superstiție spune că dacă de Sfântă Mărie înfloresc trandafirii, atunci toamna va fi lungă și blândă. De Sântămaria nu se doarme pe prispa casei și este interzis scăldatul în apele râurilor, fiind spurcate de cerbi.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau