Joia Albă. Paștele Țiganilor

Dimensiune font:

| 06-05-2021 09:00

Astăzi este Joia Albă, sau Joia Rea, după cum o mai numesc oamenii. Spre deosebire de alte mari sărbători religioase, foarte mulți români se tem de această zi, care le-ar putea aduce ghinion tot restul anului. 

Joia Albă este ziua de după Paște, de care creștinii sunt puțini speriați. Se spune că această zi este una rea, dar și răzbunătoare, atunci când credincioșii nu țin cont de obiceiuri. Totodată, astăzi există chiar și un ritual al morților care se practică în unele locuri.

Mai exact, nimeni nu are voie să muncească astăzi. Cei care vor încălca această tradiție vor aduce seceta și dăunători în livezi, dar și ghinion asupra casei lor.

Tot astăzi, este interzis spălatul sau albitul rufelor. Munca de la câmp este și ea interzisă, iar cei care vor munci astăzi vor face ca iarba să crească în locurile unde nu trebuie.

În Joia Albă, călătoriile sunt interzise. Cei care pleacă la drum s-ar putea rătăci, iar cei care aleg să muncească ar putea deveni săraci, aducând în viața lor grindină, trăsnete, vijelie și tunete.

Totodată, astăzi este și interzis și cusutul. Persoanele care vor coase în această zi vor fi blestemate, potrivit tradiției.

Ritualul de Joia Albă
În Joia Albă se ține și un ritual al morților. Mai exact, o persoană trebuie să care 44 de găleți cu apă, două lumânări se aprind la cele patru capete. Apa din găleți va deveni astfel sfințită și se varsă apoi în fântâna din curte pentru a aduce noroc.

Pentru romii din România, Joia Albă este o zi specială. Ei sărbătoresc „Paștile țigănești”, o tradiție veche de șapte decenii, care reprezintă un prilej de revedere cu rudele din țară și din străinătate, care vin să asiste la acest eveniment.

Tot astăzi se ”fură” fetele frumoase de către viitorii lor soți, iar conflictele familiale se încearcă a fi rezolvat tot în această zi. 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str.Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Lucruri mai puțin știute despre salcia pe care credincioșii o duc la biserică și apoi o pun la icoane de Florii
13/04/2025 13:56

Sărbătoarea Floriilor ne aminteste de intrarea triumfală a Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, inainte de Pătimirile Sale. Salcia, simbolul Floriilor, are o semnificatie aparte. Domnul a fost intampi ...

Unde se află icoanele făcătoare de minuni ale Moldovei. Iașul are o icoană care a plâns cu adevărat!
13/04/2025 12:56

Cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din zona Moldovei se află la Mănăstirea Neamt, cea a Maicii Domnului (avand pe o parte pe Maica Domnului Hodighidria, iar pe cealaltă pe S ...

Ce este bine să faci în ziua de Florii. Semnificația religioasă a sărbătorii creștine
13/04/2025 12:04

 Credinciosii ortodocsi, romano-catolici si greco-catolici sărbătoresc duminică, 12 aprilie Floriile, momentul intrării Domnului in Ierusalim. În această zi este dezlegare la peste si acesta nu ...

Tradiții și superstiții românești de Florii. Nu face asta! Atragi ghinionul asupra ta
12/04/2025 19:41

De Florii romanii au o multime de traditii si superstitii. Duminica Floriilor, celebrată in 2025 pe 13 aprilie, este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, marcand intrarea triumfa ...

Horoscopul ZIlei
12/04/2025 06:00

 BERBEC Optimismul cu care reactionati la replicile foarte dure ale rudelor le dezamorsează imediat starea de tensiune. Cineva foarte drag suferă, dar nu prea aveti cum să-l ajutati acum. TAUR Vi se ...

Aceste țări vor dispărea în 2025: Nostradamus a avertizat
11/04/2025 20:32

În lumea fascinantă a profetiilor si viziunilor, două nume se disting in mod deosebit: Nostradamus si Baba Vanga. Acesti doi vizionari, desi separati de secole, au lăsat in urmă predictii care continu ...

Evenimente care vor avea loc în Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada 13-19 aprilie 2025
11/04/2025 16:22

 Evenimente care vor avea loc in Arhiepiscopia Iaşilor, in perioada 13-19 aprilie 2025:     Duminică, 13 aprilie – Intrarea Domnului in Ierusalim. Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) ...

HOROSCOPUL ZILEI
08/04/2025 05:00

Berbec Se pare că astăzi pleci intr-o mică excursie la rude sau prieteni apropiati. Atentie că relatiile cu acestia sunt tensionate. Taur Fii prudent, diplomat si detasează-te de problemele altora. Ment ...

Unde sunt moaștele Sfintei Parascheva? Unde au fost descoperite acestea? Istoria moaștelor Sfintei Parascheva
07/04/2025 13:11

Unde sunt acestea acum? Acestea se află la Catedrala Mitropolitană din Iasi. Moastele Sfintei Parascheva au ajuns pentru prima dată in tara noastră in anul 1641. Moastele Sfintei Parascheva au fost aduse l ...

Horoscopul ZIlei
07/04/2025 06:00

 BERBEC Stresul va fi pentru dv. o stare normală. După-amiază, există posibilitatea de a vi se inscena situatii din care să iesiti iritat si tracasat de multe incurcături sentimentale. Noapte agitat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei