Oficial. Ucraina mută Crăciunul pe 25 decembrie, distanțându-se de tradiția rusă
Dimensiune font:
Ucraina a mutat oficial sărbătorirea Crăciunului pe 25 decembrie, distanțându-se de Biserica Ortodoxă Rusă, care sărbătorește pe 7 ianuarie.
Proiectul de lege semnat vineri de președintele Volodimir Zelenski evidențiază ruptura din ce în ce mai adâncă dintre bisericile de la Kiev și Moscova, după invazia de către Rusia a vecinului său pro-occidental, scrie The Guardian.
„Lupta necruțătoare și de succes pentru identitatea lor contribuie la... dorința fiecărui ucrainean de a-și trăi propria viață cu propriile tradiții și sărbători”, se arată într-o notă explicativă a proiectului de lege, pe site-ul parlamentului.
În mod tradițional, biserica sărbătorea Crăciunul pe 7 ianuarie, în același timp cu patriarhia Moscovei, care și-a dat binecuvântarea pentru atacul lui Putin asupra Ucrainei. Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, este un susținător proeminent al lui Putin și a spus că soldații ruși care vor fi uciși vor fi curățați de toate păcatele lor. Anul trecut, Biserica Ortodoxă din Ucraina a permis credincioșilor să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie.
Scopul noii legi a fost pentru „a abandona moștenirea rusă de a impune sărbătorile de Crăciun pe 7 ianuarie”, se mai expune în notă.
Ucraina se afla sub conducerea spirituală a Moscovei din secolul al XVII-lea, dar o parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a rupt de Moscova, în 2019, din cauza anexării Crimeei de către Rusia și a sprijinului pentru separatiștii din estul țării lor.
Inclusiv tabăra susținută de Rusia a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei a spus că a rupt legăturile cu Moscova în mai 2022.
Trecerea la 25 decembrie face parte dintr-un proces național mai amplu de dezmembrare a simbolurilor Rusiei, Uniunii Sovietice și comunismului, care a luat amploare în 2014, când Putin a anexat Crimeea și a declanșat o revoltă pro-Moscova în regiunea de est Donbas.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau