Papa Francisc a demarat consultările pentru reformarea Bisericii Catolice. Ce prevede cel mai ambițios proiect din ultimii 60 de ani
Dimensiune font:
Papa Francisc a lansat ceea ce se poate numi cel mai ambițios plan de reformare a Bisericii Catolice din ultimii 60 de ani, relatează BBC. Planul care presupune doi ani de consultări a fost demarat în acest weekend, iar procedura prevede ca fiecare parohie din orice colț de lume să fie chestionată în legătură cu direcția spre care ar trebui să se îndrepte biserica.
Unii catolici speră că în felul acesta se vor clarifica și subiecte vechi, dar controversate: dreptul femeilor de a sluji, căsătoria în cazul preoților sau relațiile dintre persoane de același sex.
Alții se tem că acest proces va submina principiile Bisericii Catolice, amintind că o dezbatere pe subiectele deja menționate ar abate atenția de la problemele reale cu care se confruntă, și anume corpuția și scăderea nivelului de participare a credincioșilor la viața bisericii.
Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici ”să nu rămână baricadați în propriile certitudini”, ci să se asculte unul pe altul.
"Suntem noi pregătiți pentru aventura acestei călătorii? Sau ne temem de necunoscut și preferăm să ne ascundem după scuzele obișnuite- <<e inutil, asta e tradiția, așa am procedat dintotdeauna>>, a spus el în discursul de lansare a consultărilor, la Biserica Sfântul Petru.
Consultările se vor încheia cu o adunare generală a episcopilor ce va dura nu mai puțin de o lună, organizată în octombrie 2023.
Papa este așteptat ca, la finaul lungului proces de consultare, să emită un ordin apostolic, care să conțină propria viziune asupra reformelor și deciziile luate pe temele supuse consultării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau