PASTORALA de Crăciun. IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei - „Să ne lăsăm cuprinşi de taina coborârii lui Dumnezeu la noi"

maxresdefault

Dimensiune font:

| 24-12-2020 14:33

Iubiţi fraţi preoţi,

Cuvios cin monahal,

Drept-slăvitori creştini,

 

Prin mila lui Dumnezeu, iată-ne ajunşi, din nou, la sărbătoarea cea mare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos. Suntem la capătul unui an care a tulburat profund viaţa întregii lumi. Epidemia ivită în iarna trecută a adus multă durere, teamă, confuzie şi nelinişte în sufletele noastre. Oameni dragi nouă ne-au părăsit pe neaşteptate, mutându-se la cele veşnice, unii au trecut prin chinurile cumplite ale bolii, iar alţii se tem de îmbolnăvire şi, implicit, de moarte. Mai greu de dus decât toate este nesiguranţa zilei de mâine cu tot ceea ce presupune ea. În mod special, trăim incertitudinea că această epidemie se va încheia în curând, motiv pentru care ne vedem din ce în ce mai slabi în faţa restricţiilor care ne-au schimbat viaţa.

Toate aceste nelinişti şi dureri pot fi copleşitoare pentru om şi îl pot zdrobi mai ales atunci când, pentru el, singura realitate este lumea aceasta. Omul credinţei ştie însă că, oricât de grele îi sunt obstacolele şi încercările vieţii, există întotdeauna o speranţă, iar speranţa este Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori întru Hristos-Domnul,

Naşterea lui Hristos reprezintă un moment istoric concret, petrecut în urmă cu 2020 de ani. În acelaşi timp, el rămâne mereu actual, mereu viu şi prezent. Aceasta deoarece „Iisus Hristos, ieri, şi azi, şi în veci, este acelaşi”, ceea ce înseamnă că tot ceea ce a săvârşit odinioară Hristos este pururea lucrător în viaţa noastră, indiferent de timp şi loc.

Fiul lui Dumnezeu Se naşte ca om în ieslea Betleemului pentru a ajunge la cea mai mare apropiere faţă de noi. Făcându-Se om, asemenea nouă, Hristos-Domnul ni-L descoperă pe Dumnezeu aşa cum este El, adică iubire nemăsurată, „pentru că Dumnezeu este iubire”. Iubirea lui Dumnezeu s-a arătat pe deplin prin Întruparea Fiului Său: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Hristos-Domnul Însuşi aşa de mult iubeşte lumea încât Se răstigneşte, moare şi înviază pentru că „mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi”.

Prin Întruparea şi Naşterea lui Hristos, Dumnezeu vine la noi. „Cercetatu-ne-a pe noi de sus Mântuitorul nostru, Răsăritul răsăriturilor, rosteşte cântarea Bisericii în aceste zile, şi cei din întuneric şi din umbră am aflat adevărul că din Fecioară S-a născut Domnul”. Mântuitorul Hristos vine la noi pentru a ridica „păcatul lumii”, adică toată povara şi suferinţa cauzate de îndepărtarea de Izvorul vieţii, Care este Dumnezeu. El vine într-o lume dezorientată, neputincioasă, cuprinsă de patimi, de deznădejde şi de frică, o lume aflată în „latura şi în umbra morţii”, şi ne adresează cuvânt de nădejde şi de mângâiere: „Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea”; „Eu sunt; nu vă temeţi!”; „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi”; „Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar de va muri, va trăi”.

Dar cuvântul lui Hristos nu este un simplu îndemn omenesc, psihologic, menit doar să liniştească sau să ne facă să uităm pentru o clipă de necazurile şi durerile noastre. El este izvor de viaţă şi de putere. Hristos devine sens în viaţă, călăuză în întortocheatul drum al existenţei umane, lumină şi adevăr. Pe măsură ce urmăm lui Hristos, viaţa Lui devine viaţa noastră, iar viaţa noastră devine viaţa Lui. În contextul acestui uimitor schimb de vieţi între Dumnezeu şi om se formează omul cel adevărat, „omul tainic al inimii” (12), „omul duhovnicesc” (13), crescut „nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt” (14).

Un asemenea om, spre a cărui statură suntem chemaţi să tindem cu toţii, înţelege cu adevărat ceea ce se întâmplă cu lumea, cu Ţara şi Biserica. Epidemia actuală, consecinţele acesteia pentru viaţa noastră şi a lumii, provocările pe care le naşte, toate primesc pentru el o înţelegere, o direcţie, o lumină.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Din perspectiva veşniciei, vremurile pe care le trăim, cu toată durerea lor, au şi o latură bună: ne ajută să ne vedem pe noi înşine unde ne aflăm de fapt în raport cu Dumnezeu şi cu oamenii. Dacă suntem oneşti, vom descoperi în noi prea puţină credinţă şi nădejde în Dumnezeu, prea puţină dragoste şi înţelegere faţă de semeni, mult egoism, multă alipire de lumea aceasta. Această constatare pe care o facem în perioada acestei epidemii poate fi o şansă de a pune începutul cel bun în viaţa noastră, de a reconsidera sistemul nostru de valori şi de a ne angaja cu mai multă determinare pe calea către Dumnezeu şi către aproapele.

Calea către o viaţă cât mai autentică, în duh de smerenie, de rugăciune şi de pocăinţă, înseamnă împlinirea voii lui Dumnezeu, Care „este ascuns în poruncile Sale, iar cei care Îl caută pe Domnul, Îl găsesc în măsura împlinirii lor”.

Împlinirea voii lui Dumnezeu, exprimată prin porunci, nu poate fi înfăptuită altfel decât cu ajutorul harului lui Dumnezeu, care ne este împărtăşit prin Sfintele Taine. De aceea, avem nevoie de Sfânta Liturghie, de spovedanie şi de primirea Dumnezeieştii Împărtăşiri cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Mulţi dintre cei credincioşi, în toată această perioadă, din teama îmbolnăvirii, nu s-au mai spovedit şi nu s-au mai împărtăşit. Ce poate însemna însă viaţa noastră fără Dumnezeu? „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?” Ce-i foloseşte omului să-şi conserve viaţa aceasta fără perspectiva veşniciei?

O vieţuire cât mai autentică înseamnă o legătură strânsă cu Dumnezeu prin rugăciune. În măsura în care inima noastră se lărgeşte, cuprinzând în rugăciune tot mai mulţi dintre semenii noştri – chiar şi pe cei care ne voiesc răul sau ne urăsc – viaţa dumnezeiască îşi face tot mai mult loc în noi şi, odată cu aceasta, puterea răbdării în suferinţe, o viaţă de familie cât mai curată şi, desigur, biruinţa asupra morţii – „vrăjmaşul cel din urmă”.

Drept-slăvitori creştini,

Aflaţi în atmosfera sfântă a sărbătorii Naşterii Domnului, să ne lăsăm cuprinşi de taina coborârii lui Dumnezeu la noi. Să-L rugăm să ne dăruiască mai multă credinţă, mai multă nădejde şi mai multă dragoste, pentru ca, la rândul nostru, să răspândim celor din jur bucurie, curaj şi mângâiere sufletească.

Dumnezeu să ne cuprindă pe toţi în mila iubirii, iertării şi binecuvântării Sale pentru a glăsui împreună cu îngerii: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.

Vă doresc tuturor o sărbătoare a Naşterii Domnului cu multă pace şi cât mai multă bucurie în suflet! Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, izvor de mângâiere în vremuri grele, să ne fie ocrotitoare în Noul An, rugându-L pe Hristos-Domnul să ne dăruiască sănătate, vindecare de boală, curaj în greutăţile vieţii, împliniri frumoase în viaţa proprie, a familiei, a Bisericii şi a Neamului.

Al vostru părinte şi frate împreună lucrător în Via Bisericii lui Hristos,

† TEOFAN 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
  Lumina Sfintei Ecaterina. Credință, tradiții și miracolul unei zile de noiembrie
24/11/2024 15:57

Pe 25 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieste cu solemnitate pe Sfanta Mare Mucenită Ecaterina, simbol al frumusetii divine, al curajului neclintit si al intelepciunii nepămantene. Această zi, marcată cu ...

HOROSCOPUL ZILEI
24/11/2024 05:32

Berbec Se pare că astăzi pleci intr-o mică excursie la rude sau prieteni apropiati. Atentie că relatiile cu acestia sunt tensionate. Taur Fii prudent, diplomat si detasează-te de problemele altora. Ment ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/11/2024 05:56

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

De astăzi începe perioada pentru un nou semn zodiacal. Zodia Săgetator - caracteristici generale
22/11/2024 11:58

De astăzi incepe perioada pentru un nou semn zodiacal. Zodia Săgetator - caracteristici generale Semn dual (mutabil), de foc, masculin, Sǎgetǎtorul mai este numit si „arcasul”. Sǎgeata arcasul ...

Taina Postului, călătoria spre Lumina interioară
21/11/2024 15:15

În tumultul vietii moderne, unde suntem mereu conectati si bombardati de stimuli, există o practică ancestrală care ne invită să ne oprim si să ne indreptăm privirea spre interior: postul. Dincolo ...

Reguli stricte pentru credincioșii care merg la biserică! Ce nu au voie să facă enoriașii
19/11/2024 20:07

Au fost stabilite reguli stricte pentru credinciosii care merg la biserică! Vizitarea unei mănăstiri sau participarea la o slujbă religioasă presupune respectarea unor randuieli ce tin nu doar vestimentati ...

Semnificația Postului în diferite religii. O călătorie prin practicile spirituale ale omenirii
19/11/2024 17:01

Postul, ca act de abstinentă voluntară de la hrană, băutură sau alte plăceri, este o practică ancestrală ce transcende culturile si religiile. De la vechii intelepti pană la omul modern, postul a fost ...

Etica și motivele postului. Explorarea intențiilor și importanța sincerității în această practică
19/11/2024 16:11

Într-o dimineată linistită de toamnă, am pornit spre inima unei comunităti rurale din Botosani, unde postul nu este doar o traditie, ci un mod de viată. Pe străzile inguste ale satului, am intalnit ...

HOROSCOPUL ZILEI
19/11/2024 05:55

 BERBEC O să vă bucuraţi de suportul unor oameni care vă apreciază şi vor să vă scutească de nişte eforturi care vă depăşesc. O să aveţi prilejul să reparaţi obiecte, situaţii şi să ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/11/2024 05:00

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei