Patriarhul Daniel dă de pământ cu IPS Teodosie. I-a refuzat cererea de transformare a arhiepiscopiei în mitropolie
Dimensiune font:
Conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) i-a refuzat controversatului Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, avansarea în ierarhia internă şi transformarea în mitropolit, potrivit răspunsului oficial consultat de G4Media.ro. Decizia oficială i-a fost trimisă lui Teodosie de cancelaria Sfântului Sinod ”din încredinţarea” Patriarhului Daniel, şi constituie un rechizitoriu dur faţă de comportamentului arhiepiscopului de Tomis.
Documentul confirmă relaţiile extrem de reci dintre cei doi ierarhi, acutizate de comportamentul lui Teodosie din perioada pandemiei. Astfel, în scrisoarea din 19 aprilie 2021, Teodosie este acuzat că îşi doreşte transformarea Arhiepiscopiei Tomisului în mitropolie dintr-o „ambiţie personală”, fără ca toate condiţiile statutare necesare pentru o astfel de avansare să fie îndeplinite. Teodosie ceruse ridicarea în grad printr-o adresă din 18 februarie 2021.
În plus, decizia oficială de respingere cuprinde şi referiri la comportamentul lui Teodosie, atât cel public, cât şi cel din interiorul bisericii.
”Solicitarea transmisă la Patriarhia Română de către Arhiepiscopia Tomisului este insuficient argumentată, deoarece ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie nu constituie o necesitate misionară, actuală, ci mai degrabă o ambiţie personală a Chiriarhului său”, se arată în scrisoare.
”Deşi, în mod frecvent, Arhiepiscopia Tomisului creează notă discordantă, sfidând recomandările şi dispoziţiile Patriarhiei Române, totuşi solicită Patriarhiei Române ridicarea Arhiepiscopiei la rangul de mitropolie. În Arhiepiscopia Tomisului, normele statutare, cele regulamentare şi hotărârile Sfântului Sinod sunt încălcate adesea prin: hirotonia unor teologi din alte eparhii fără ca aceştia să fi prezentat documentele de ieşire canonică din eparhia de care aparţin, admiterea la doctorat a unor candidaţi cu note sub 8,5, primirea preoţilor şi monahilor din alte eparhii fără acordul chiriarhului eparhiilor respective etc”, mai arată decizia iniţiată de Patriarhul Daniel.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau