Postul Sfintei Marii. Ce este bine să faci
Dimensiune font:
Postul Sfintei Marii este unul dintre cele mai importante posturi de peste an pentru credincioșii ortodocsi. Pregătește creștinii pentru două mari sărbători: Shimbarea la față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Postul începe în fiecare an în prima zi a lunii august și se încheie în 14 august, la miezul nopții.
Ce trebuie să mâncați
În cele două săptămâni de post există o singură zi în care este dezlegare la pește, respectiv în 6 august, de ziua Schimbării la Față a Domnului. În restul zilelor, credincioșii care țin acest post nu trebuie să mănânce produse de origine animală respectiv carne, ouă, lapte, lactate și brânzeturi.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un post mai aspru, care se ţine după rânduielile Postului Mare. Tipicul cel mare și învățătura pentru posturi din Ceaslovul mare prescriu ajunare lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul al IX-lea, când se consumă mâncare uscată. Marțea și joia se consumă legume fierte, fără ulei, iar sâmbăta și duminica se dezleagă la ulei și vin.
Fără nunți și botezuri
În Postul Sfintei Marii mai sunt și alte restricții. Nu se organizează nunți, botezuri și nici alte petreceri. Se spune că în această perioasă creștinii nu trebuie să cânte și să danseze. De asemenea, cine ține post nu trebuie să bea alcool și nici să fumeze. Tot în aceste două săptămâni nu sunt recomandate relații intime, potrivit cancan.ro. Credincioșii sunt îndemnați să meargă des la biserică și să facă fapte bune, mai multe decât în zilele obișnuite.
În data de 15 august, când este prăznuită Adormirea Maicii Domnului, exista obiceiul ca ciobanii să-și coboare turmele de la munte, semn că sezonul cald este pe sfârșite.
În anumite zone ale României mai există încă tradiția ca pe 15 august să se culeagă flori care vor fi puse la icoane. Se spune că astfel florile vor căpăta puteri tămăduitoare.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau