Povestea bisericii Stavropoleos, „gingașa ctitorie” din inima Bucureștiului

În Centrul Vechi, la intersecția dintre strada Poștei și strada care îi poartă numele se ridică micuța biserică Stavropoleos, care se face remarcată prin frumusețea sa fiind un magnet pentru ochii trecătorilor în favoarea clădirilor mult mai înalte ce o înconjoară. Denumit de istoricul Constantin C. Giurescu drept „gingașa ctitorie”, lăcașul de cult va împlini în această toamnă 299 de ani de existență, motiv pentru care vă prezentăm povestea bisericii Stavropoleos.

Istoria bisericii începe pe vremea domnului Nicolae Mavrocordat, mai exact în anul 1721, când arhimandritul grec Ioanichie Stratonikeas a venit în București de la Mănăstirea Gura, eparhia Pogonianei (Epir, la granița dintre Grecia și Albania de azi). Acesta a cumpărat de la jupâneasa Despa terenul din centrul orașului, un loc care încă de pe atunci era extrem de viu, fiind împânzit de oameni, prăvălii, biserici și hanuri. Întâi de toate, Ioanichie a ridicat hanul său, în 1722, iar abia apoi s-a apucat de construirea bisericii. Pentru a avea destul spațiu, serdarul Grigoraşcu Greceanu îi vinde lui Ioanichie „un stânjen de loc”, pentru a avea destul loc să construiască și altarul bisericii.

Lucrările la biserica Stavropoleos au început imediat după ce hanul lui Ioanichie a fost gata, iar lăcașul de cult, cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, a fost gata în primă fază la 30 octombrie 1724, după cum se arată și în pisanie:

„În timpul domniei lui Nicolae Mavrocordat şi sub păstorirea mitropolitului Daniil, cu toată cheltuiala arhimandritului Ioanichie din Ostaniţa”.

Lucrările au fost desfășurate în mare parte în vara anului 1724, astfel că la iulie 1724 zidurile erau gata, moment în care Ioanichie Stratonikeas a extins terenul său pentru a avea loc și pentru pivnița și clopotnița bisericii.

Deși la început biserica Stavropoleos avea formă dreptunghiulară, fără laterale și pridvor, în toamna lui 1728 biserica a suferit modificări, având astfel în cele din urmă formă de cruce. Totodată, ctitorul lăcașului de cult i-a adăugat și brâul care se află de jur-împrejurul bisericii, lucrările fiind finalizate la 8 noiembrie 1733. 

Denumirea actuală a bisericii datează de la 1726, când Ioanichie a devenit mitropolit al Stavropolei, numele de Stavropoleos fiind adaptarea în limba română a cuvântului elen „Stauropolis”, care înseamnă „orașul crucii”.

Ridicată la rangul de mănăstire, biserica Stavropoleos dobândește de-a lungul anilor mai multe terenuri, case, livezi, păduri și mori, ca urmare a daniilor primite de la boierii, dregătorii și slujitorii vremii, responsabilii bisericii păstrând relații foarte bune cu mai marii din țară. Din păcate, Ioanichie Stratonikeas moare la 7 februarie 1742 la vârsta de 61 de ani și este îngropat în biserica pe care a ctitorit-o. 

Marele Cutremur din 1802, și degradarea continuă nu iartă biserica Stavropoleos

Biserica Stavropoleos a fost puternic afectată de Marele Cutremur din 1802 care a zguduit România și care s-a simțit până la Moscova, fiind reparată în anul 1803. Desigur, biserica avea să fie afectată și mai serios de cutremurul din 1838, autoritățile somând conducerea bisericii să dărâme turla, amenințând altfel cu demolarea lăcașului de cult. 

În ciuda stării avansate de degradare, litograful și desenatorul francez Auguste Dieudonné Lancelot, ajuns în București, avea să deseneze și să studieze biserica Stavropoleos la 1860, fiind impresionat de frumusețea sa: „Ansamblul porticului are o înfăţişare bogată şi graţioasă; deasupra coloanelor – decorate cu împletituri şi frunzişuri fin sculptate, înviorate de dungi roşii şi verzi – zidul este împărţit în zone de diferite culori; arabescurile pictate se deosebesc foarte mult unele de altele. Postamentul între piedestalele coloanelor este împodobit cu trei mari basoreliefuri: acela din mijloc prezintă un cavaler înarmat călare; celelalte două întruchipează doi lei înfruntându-se, având în jur ornamente îmbelşugate”.

Perioada restaurării și istoricul până în zilele noastre

În ciuda rugăminților reprezentanților bisericii, aceasta a fost ignorată decenii bune de autorități și nu a fost restaurată, astfel că în 1888 un raport realizat de Ministerul Cultelor a scos la iveală faptul că biserica din centrul Bucureștiului era aproape o ruină: prin acoperiș intrau ploaia și zăpada, zidurile se puteau surpa oricând iar picturile riscau să fie distruse de vreme.

Prin urmare, la 1897 arhitectul Ion Mincu este numit de Ministerul Instrucțiunii și Cultelor pentru a dirija restaurarea bisericii. Cunoscutul arhitect declară după studii amănunțite că restaurarea completă a bisericii este aproape imposibilă, din cauza greșelilor realizate la construcția inițială.

Totuși, în 1904 arhitectul Ion Mincu începe lucrările de restaurare, iar după patru ani prezintă autorităților planurile pentru ridicarea, alături de biserica, a clădirii ce amintea de vechiul han dispărut și care avea să devină muzeu. Restaurarea picturii a fost încredințată preotului pictor V. Damian. Clădirea care seamănă cu vechiul han găzduiește o bibliotecă de artă, teologie și istorie, manuscrise și tipărituri în română, slavonă sau greacă, dar și icoane, fragmente de frescă, obiecte de cult sau alte elemente recuperate de la bisericile demolate în timpul regimului comunist.

Atunci au fost consolidate zidurile și temelia bisericii, s-a ridicat o turlă nouă, a fost refăcut brâul din stuc, fiind realizat din piatră acum, a fost montat acoperișul nou, la fel și clopotnița, pardoselile și multe alte elemente care erau măcinate de timp și nepăsare.

Între 1904 și 1940, Biserica Stavropoleos a îndeplinit doar rolul de monument istoric, aici fiind păstrate elemente de arhitectură sau pietre funerare însemnate provenite de la bisericile demolate în centrul vechi al Capitalei. În 1940, cu ajutorul preotului Dimitrie Iliescu-Palanca și al epitropului bisericii, Octavian Dobrin, biserica își redeschide porțile pentru enoriași. Opt ani mai târziu, părintele Dumitru Iliescu-Palanca este întemniţat, fiind condamnat, pe 6 august, în acelaşi an, la 20 ani muncă silnică, acuzat fiind de „uneltire contra ordinii sociale”. Este întemnițat la Gherla, Aiud, Lugoj și în cele din urmă Balta Brăilei, murind la 1 martie 1963.

În 1995, biserica Stavropoleos primește din partea Comisiei Europene premiul pentru conservarea patrimoniului arhitectural european pentru proiectul său de restaurare.