Sărbătoarea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, o pagină de lumină și smerenie

 * în fiecare an, pe 5 august, credincioșii ortodocși își îndreaptă sufletele către biserici și mănăstiri pentru a-l celebra pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț, o figură emblematică a spiritualității românești și universale * este o zi în care sfințenia și devotamentul unui om ales se întâlnesc cu rugăciunile și speranțele miilor de pelerini

În fiecare an, pe 5 august, creștinii ortodocși se închină în amintirea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț. Este o zi de profundă reverență și reculegere, în care credincioșii celebrează viața și moștenirea spirituală a unui sfânt român cu totul deosebit.

Născut pe 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, comuna Horodiștea, județul Dorohoi, Sfântul Ioan Iacob a venit pe lume într-o familie de țărani profund credincioși, Maxim și Ecaterina, fiind singurul lor copil. Din botez a primit numele Ilie și, încă din pruncie, a dovedit că este binecuvântat de Dumnezeu. După doar șase luni de viață, mama sa a trecut la cele veșnice, lăsându-l în grija bunicii sale, Maria. Doi ani mai târziu, tatăl său a murit pe front, iar tânărul Ilie a rămas în grija rudelor apropiate.

Primii ani de școală i-a urmat în satul natal, continuând gimnaziul la Lipcani-Hotin și liceul la Cozmeni-Cernăuți, unde a fost cel mai bun elev. În vara anului 1932, rudele doreau să-l trimită la Facultatea de Teologie din Cernăuți pentru a deveni preot, însă tânărul Ilie simțea chemarea lui Dumnezeu spre viața monahală. „Nu, eu vreau să mă fac călugăr!”, a spus el.

Un an mai târziu, în timp ce lucra la câmp, Ilie a auzit un glas divin care îi spunea: „Mănăstirea!”. Urmând acest semn, a intrat în obștea Mănăstirii Neamț, unde starețul, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste. Aici, a fost rânduit să slujească la infirmerie și la bibliotecă, remarcându-se prin tăcere, ascultare și smerenie.

Între anii 1934-1935, și-a făcut serviciul militar la Dorohoi, ca infirmier, unde a avut grijă de bolnavi cu multă dragoste. Reîntors la Mănăstirea Neamț în toamna anului 1935, a continuat aceeași ascultare. În 1936, în miercurea din Săptămâna Patimilor, a fost tuns în monahism, primind numele Ioan.

Cu dor de viață pustnicească, în Țara Sfântă, fericitul monah Ioan Iacob a plecat împreună cu alți doi monahi la Mănăstirea Sfântul Sava de lângă Betleem. Aici a trăit timp de zece ani, răbdând grele încercări și ispite. Prima sa ascultare a fost cea de paraclisier, având mare evlavie pentru biserică și sfintele slujbe. De asemenea, a fost infirmier al mănăstirii, îngrijind cu dragoste atât călugări, cât și arabi și beduini răniți în război.

Între anii 1939-1940, s-a nevoit într-o peșteră din pustiul Qumran, aproape de Marea Moartă, împreună cu un ucenic român. În perioada războiului, a stat într-un lagăr pe Muntele Măslinilor, reîntorcându-se apoi la Mănăstirea Sfântul Sava. În 1947, a fost hirotonit preot și numit egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului, unde a slujit timp de cinci ani.

În noiembrie 1952, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul din pustiul Hozeva, împreună cu ucenicul său Ioanichie. Aici, într-o peșteră numită Chilia Sfintei Ana, a trăit timp de șapte ani, în rugăciune neîncetată și postire. În vara anului 1960, bolnav și simțindu-și sfârșitul aproape, a trecut la cele veșnice pe 5 august, la vârsta de 47 de ani.

După trei zile, a fost înmormântat în peștera sa, iar în 1980, trupul său a fost găsit întreg și neputrezit, răspândind bună mireasmă. Moaștele sale au fost depuse în biserica Sfântul Ștefan din incinta Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul.

Sfântul Ioan Iacob a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română pe 20-21 iunie 1992, fiind prăznuit pe 5 august. Ziua aceasta este un prilej de recunoștință și rugăciune pentru toți cei care îl cinstesc, recunoscând în el un model de sfințenie și devotament față de Dumnezeu. Sfintele sale rugăciuni sunt un far călăuzitor pentru toți cei care, în căutarea luminii divine, își îndreaptă pașii și inimile spre viața sa exemplară.

Maura ANGHEL