Zilele dinaintea Paştelui în Biserica Romano-Catolică

download (1)

Dimensiune font:

| 02-04-2021 15:30

În acest an, Biserica Romano-Catolică celebrează în perioada 1-3 aprilie 2021 cele trei zile sfinte care precedă marea sărbătoare a Sfintelor Paşti. Aceste zile au o importanţă deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului. Celebrările sfinte din aceste zile sfinte în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi vor fi prezidate de PS Iosif Păuleţ, episcop romano-catolic de Iaşi, alături fiind şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. Celebrările se vor desfăşura cu respectarea tuturor normelor de prevenţie din această perioadă.

Joia Sfântă. Joi dimineaţa are loc, începând cu ora 10.30, Liturghia crismei (a sfinţirii uleiurilor). Preoţii din toată dieceza (peste 300) vor fi în jurul episcopului, moment în care îşi vor reînnoi făgăduinţele din ziua hirotonirii. În cadrul sfintei Liturghii se vor sfinţi uleiurile pentru catehumeni (cei care urmează să fie botezaţi), pentru bolnavi şi crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, consacrarea altarelor etc.).

Seara are loc Liturghia Cinei Domnului. Împărtăşania sau Cina Domnului, Preoţia şi porunca iubirii vor sta în centrul acestei Liturghii. În catedrala din Iaşi, Liturghia este la ora 18.00. În cadrul acesteia, este amintit gestul lui Isus de umilinţă care a spălat picioarele celor 12 apostoli la Cina cea de Taină. După Liturghie, la un altar lateral, credincioşii vor medita la pătimirile lui Cristos, rând pe rând, pe parcursul a patru ore de adoraţie şi rugăciune.

Vinerea Sfântă. După o tradiţie foarte veche, Biserica nu celebrează Liturghia în ziua aceasta. Seara se celebrează Patima Domnului. Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. Celebrarea Patimii Domnului are loc la Iaşi la ora 18.00 şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Patima Domnului Isus Cristos după sfântul Ioan), adorarea sfintei cruci şi distribuirea sfintei Împărtăşanii. Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă.

Sâmbăta Sfântă. Cristos este în mormânt, ca atare Biserica este în tăcere. Nu este nicio celebrare. Toţi sunt invitaţi să mediteze pătimirea şi moartea lui Cristos.

Noaptea Sfântă. Noaptea aceasta este o priveghere în cinstea Domnului, astfel încât credincioşii, urmând îndemnul evangheliei, ţinând în mâini candele aprinse, să fie asemenea slujitorilor care îl aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă, pentru ca atunci când va sosi, găsindu-i veghind, să-i aşeze la masă. În contextul pandemiei, întreaga celebrare a privegherii pascale are loc la Iaşi începând cu ora 20.00. Binecuvântarea focului în afara bisericii, aprinderea lumânării pascale şi a celorlalte lumânări, preconiul pascal (o cântare specială adresată lui Cristos, lumina lumii), lecturi din Vechiul Testament, proclamarea evangheliei Învierii, înnoirea făgăduinţelor de la Botez, împărtăşirea credincioşilor – stau în centrul atenţiei acestei nopţi sfinte.

Pentru această celebrare, PS Iosif Păuleţ a adresat o scrisoare pastorală, în care scoate în evidenţă importanţa acestei Nopţi Sfinte, printre altele spunând: „Aceasta este noaptea în care Cristos a învins definitiv moartea şi ne-a deschis calea spre viaţa veşnică; este noaptea în care lumina a învins întunericul, iar binele a ieşit învingător împotriva răului”. În continuare, conform şi temei anului pastoral în care ne aflăm, păstorul Diecezei de Iaşi a invitat la reînsufleţirea speranţei: „Câtă nevoie avem, mai ales în aceste timpuri tulburi, să simţim cu adevărat prezenţa eficace a lui Cristos în vieţile noastre! Câtă nevoie avem de speranţă, de curaj, de iubire!” Spre finalul scrisorii pastorale, PS Iosif aminteşte despre importanţa participării la Sfânta Liturghie, locul prin excelenţă al prezenţei lui Cristos înviat, pentru ca apoi, „cu bucuria credinţei în suflet, să mergem în întâmpinarea fraţilor noştri care au nevoie de mângâierea lui Dumnezeu şi a noastră!”

Ziua de Paşti. Liturghia zilei de Paşti, din ziua de 4 aprilie, se celebrează cu mare solemnitate. La începutul Liturghiei, credincioşii sunt stropiţi cu apă binecuvântată în noaptea precedentă pentru a aminti de Botez. Lumânarea pascală (o lumânare mare, simbol al Învierii lui Cristos) este aşezată lângă altar. În catedrala ieşeană, Sfintele Liturghii au loc la orele: 8.00, 9.15, 11.00, 16.00, 18.00. PS Iosif Păuleţ va prezida Sfânta Liturghie de la ora 11.00.

Pentru celebrările din Săptămâna Sfântă, PS Iosif Păuleţ a trimis o scrisoare circulară prin care a făcut mai multe precizări referitoare la celebrările liturgice în contextul pandemiei. Printre altele, nu se vor mai celebra anul acesta: ritul spălării picioarelor din Liturghia Cinei Domnului din Joia Mare, în Vinerea Mare, adorarea sfintei cruci se va face de către credincioşi doar prin îngenunchiere sau plecăciune profundă. La catedrala din Iaşi, în Vigilia Pascală din Noaptea de Înviere, la finalul Sfintei Liturghii nu se va mai merge în procesiune cu lumânarea pascală, simbolul Învierii lui Cristos, pe străzile oraşului. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
  Lumina Sfintei Ecaterina. Credință, tradiții și miracolul unei zile de noiembrie
24/11/2024 15:57

Pe 25 noiembrie, Biserica Ortodoxă prăznuieste cu solemnitate pe Sfanta Mare Mucenită Ecaterina, simbol al frumusetii divine, al curajului neclintit si al intelepciunii nepămantene. Această zi, marcată cu ...

HOROSCOPUL ZILEI
24/11/2024 05:32

Berbec Se pare că astăzi pleci intr-o mică excursie la rude sau prieteni apropiati. Atentie că relatiile cu acestia sunt tensionate. Taur Fii prudent, diplomat si detasează-te de problemele altora. Ment ...

HOROSCOPUL ZILEI
23/11/2024 05:56

BERBEC Ziua iti aduce multe schimbări in plan profesional. Se pare că unele relatii cu persoane care te-au sustinut pană acum in demersurile tale de la locul de muncă se vor reconfigura, dacă nu chiar se ...

De astăzi începe perioada pentru un nou semn zodiacal. Zodia Săgetator - caracteristici generale
22/11/2024 11:58

De astăzi incepe perioada pentru un nou semn zodiacal. Zodia Săgetator - caracteristici generale Semn dual (mutabil), de foc, masculin, Sǎgetǎtorul mai este numit si „arcasul”. Sǎgeata arcasul ...

Taina Postului, călătoria spre Lumina interioară
21/11/2024 15:15

În tumultul vietii moderne, unde suntem mereu conectati si bombardati de stimuli, există o practică ancestrală care ne invită să ne oprim si să ne indreptăm privirea spre interior: postul. Dincolo ...

Reguli stricte pentru credincioșii care merg la biserică! Ce nu au voie să facă enoriașii
19/11/2024 20:07

Au fost stabilite reguli stricte pentru credinciosii care merg la biserică! Vizitarea unei mănăstiri sau participarea la o slujbă religioasă presupune respectarea unor randuieli ce tin nu doar vestimentati ...

Semnificația Postului în diferite religii. O călătorie prin practicile spirituale ale omenirii
19/11/2024 17:01

Postul, ca act de abstinentă voluntară de la hrană, băutură sau alte plăceri, este o practică ancestrală ce transcende culturile si religiile. De la vechii intelepti pană la omul modern, postul a fost ...

Etica și motivele postului. Explorarea intențiilor și importanța sincerității în această practică
19/11/2024 16:11

Într-o dimineată linistită de toamnă, am pornit spre inima unei comunităti rurale din Botosani, unde postul nu este doar o traditie, ci un mod de viată. Pe străzile inguste ale satului, am intalnit ...

HOROSCOPUL ZILEI
19/11/2024 05:55

 BERBEC O să vă bucuraţi de suportul unor oameni care vă apreciază şi vor să vă scutească de nişte eforturi care vă depăşesc. O să aveţi prilejul să reparaţi obiecte, situaţii şi să ...

HOROSCOPUL ZILEI
18/11/2024 05:00

 BERBEC Este cu sigurantă ziua cea mai "bogată" in evenimente din această lună: primiti musafiri, plecati la drum si trebuie să finalizati si o parte din lucrările incepute. Relatiile cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei