Mitropolia Moldovei și Bucovinei continuă pregătirile pentru hramul Sfintei Parascheva

sfanta-paraschevajpg

Dimensiune font:

| 06-10-2020 19:13

 „Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași”

 

Noile restricții comunicate de secretarul de stat Raed Arafat fac imposibil accesul pelerinilor la ceremoniile de la Iași, la racla Sfintei Parascheva, ce ar urma să aibă loc pe 14 octombrie. „Referitor la organizarea sărbătorilor religioase, aceasta este permisă numai localnicilor, fără participarea pelerinilor din alte localități. Este extrem de necesar și trebuie să înțelegem riscul major nu este numai participarea, ci și pe durata transportului”, a afirmat Arafat. În acest context, preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a făcut câteva precizări, pe contul său de pe Facebook: „Arhiepiscopia Iașilor ia act de această decizie a autorităților. În esența ei, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu este afectată. Sfânta Liturghie de pe 14 octombrie, ziua de prăznuire a ocrotitoarei Moldovei, va avea loc. Noi vom continua să ne organizăm pentru acei credincioși care vor putea participa, în speță cei din Iași”. În noul context creat, racla cu sfintele moaște nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană pentru a fi depusă pe baldachinul din curte în data de 8 octombrie, ci atunci când numărul mare de credincioși ar impune acest lucru. Asta înseamnă că poate fi scoasă oricând până pe 13 octombrie, dar nu mai târziu de această zi ce premerge sărbătoarea din data de 14.

Începând cu anul 1641, pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a desfășurat cu participarea credincioșilor care și-au asumat acest act de credință. „Sfintele moaște, element esențial de mărturisire a credinței creștin ortodoxe, reprezintă dovada concretă că atunci când omul dobândește harul Duhului Sfânt, trupul său primește darul sfințeniei de care se pot bucura, apoi, cei ce se închină cu credință”, se arată într-un comunicat al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. De la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităților depuse în slujba sănătății oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade. „Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întărește această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte. În acest context, ni s-ar fi părut normal ca și autoritățile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioșilor, în continuarea aceleiași încrederi cu care au fost învestiți, în calitatea lor de cetățeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înțeleagă de către toți că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase”, se mai arată în comunicat. Întreaga societate se află într-un moment dificil, în care se impun măsuri pentru ocrotirea sănătății oamenilor. „În același timp, nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, mai spun oficialii MMB.

Maura ANGHEL

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:20

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 235 mp, teren curti constructii, situat in intravilan sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, str. Principala nr. 30, comuna Grumazesti, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 09.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 1, judetul Neamt, telefon 0233.786.059, fax 0233.786.364, e-mail: primariagrumazestineamt@yahoo.com, cod fiscal 2614198. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Teren identificat cu sola 31, parcela 712 al comunei Grumazesti, in suprafata de 152 mp, teren curti constructii, situat in sat Topolita, comuna Grumazesti, F.N., judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Grumazesti, conform H.C.L. Grumazesti nr. 63/30.05.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin cerere scrisa, transmisa prin mijloace electronice sau depusa in format fizic inregistrata la Comuna Grumazesti -Registratura. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 19.06.2024, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.06.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Grumazesti -Registratura, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 01.07.2024, ora 11.00, Comuna Grumazesti, sat Grumazesti, comuna Grumazesti, Str. Principala nr. 30, judetul Neamt, cod postal 617235. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra-Neamt, Bd. Decebal nr. 5, judetul Neamt, cod postal 610012, telefon 0233.212.717, fax 0233.232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.06.2024.
Polițist de frontieră, amenințat cu un cuțit de un șofer turc beat
24/06/2024 16:23

Un şofer turc este cercetat pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice după ce a incercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră din incinta Punctului de Trecere ...

Tragedie la Botoșani! Patru angajați au unei fabrici de cașcaval au murit în chinuri
24/06/2024 14:35

În prima zi de Rusalii, o tragedie a curmat viata a patru oameni din comuna botosăneană Ibănesti. Oamenii au pierit unul cate unul, după ce au intrat pe rand in bazin pentru a se ajuta. Unul dintre ...

Mii de pelerini s-au închinat la racla Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
24/06/2024 13:56

Suceava a imbrăcat haine de sărbătoare, momentul fiind prilejuit de hramul Sfantului Ioan cel Nou, ocrotitorul urbei, prăznuit ieri, in ziua de Sanziene. Ca si in anii trecuti, mii de credinciosi au venit c ...

Accident grav la Bacău.Două tinere s-au răsturnat cu ATV-ul
24/06/2024 12:30

Două tinere din Tecuci au fost rănite după ce s-au răsturnat cu ATV-ul intr-o rapă de langă un drum forestier, in staţiunea Slănic Moldova, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău. ...

Tragedia de la fabrica de cașcaval din Ibănești: Patronul a murit chiar de Rusalii încercând să-și salveze angajații
24/06/2024 11:17

Radu Tudose, patronul fabricii de cascaval de la Ibănesti, a murit in duminica de Rusalii, incercand să isi salveze angajatii, după ce acestia au căzut intr-un bazin de decantare. Coordonatorul UPU-SMURD I ...

„La cabine”, un spectacol despre partea nevăzută a teatrului
24/06/2024 10:50

La final de stagiune, artistii Teatrului Luceafărul Iasi ii provoacă pe fanii artei scenice cu un spectacol iesit din obisnuit. Intitulat „La cabine”, acesta isi propune să ii introducă pe spect ...

Caporalul ţepar a fost condamnat. O prietenie veche de 40 de ani, năruită pentru câteva bancnote
24/06/2024 09:04

În sfarşit, la Tribunalul Militar Iaşi s-a dat sentinţa şi in altă speţă decat cele de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. E vorba de un dosar de inşelăciune, in care inculpat e un ...

Şofer ieşean angajat în curieratul britanic, condamnat pentru consum de droguri
24/06/2024 09:03

Ieşeanul D.I.L. are 31 de ani, este şofer profesionist şi găsise un post excelent in Marea Britanie. Asta incă de acum şase ani. Lucra ca livrator - curier pentru un lanţ de pizzerii din sud-estul Anglie ...

Viitorul sediu al Operei, la mâna arhitecților ieșeni
24/06/2024 08:30

* „Ne-am intalnit cu reprezentantii conducerii Ordinului Arhitectilor din Romania – filial Iasi, pentru a pregăti nota conceptuală si tema de proiectare ale viitorului sediu al Operei iesene, astf ...

ApaVital devine principalul operator de apă al municipiului Roman
24/06/2024 08:12

După ce a semnat, anul trecut, primul contract de delegare a serviciilor publice de alimentare cu apă si de canalizare in afara Romaniei, la Fălestii Noi, Republica Moldova, ApaVital SA continuă campania ex ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei