Accident grav la Bacău.Două tinere s-au răsturnat cu ATV-ul
Dimensiune font:
Două tinere din Tecuci au fost rănite după ce s-au răsturnat cu ATV-ul într-o râpă de lângă un drum forestier, în staţiunea Slănic Moldova, a informat Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Bacău.
La intervenţia de salvare au participat jandarmi, salvamontişti şi cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
"În timp ce se plimbau pe drumul forestier ce duce către Monumentul Cireşoaia din staţiunea Slănic Moldova, cele două tinere din Tecuci s-au răsturnat într-o vale cu ATV-ul. Cu ATV-ul erau şi părinţii acestora şi un cunoscător al zonei, care a sunat la apelul unic de urgenţă 112", a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Bacău, Alexandra Dănculea.
Cele două tinere au primit îngrijiri medicale la faţa locului, fiind transportate ulterior de o ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe Oneşti.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau