1.090 de ieşeni şi-au cumpărat vechime în muncă
Dimensiune font:
Doar 41 dintre aceştia au cumpărat perioada maximă prevăzută de reglementările în vigoare, adică şase ani, plătind pentru aceasta 54.000 lei (în jur de 9.000 de euro)
Ieşenii mai au la dispoziţie câteva zile pentru a-şi cumpăra vechime în muncă, pe baza ordonanţei speciale din 2020. Ordonanța nr. 163 a prevăzut, față de celălalt act normativ care a fost în vigoare, ca perioada de completare a stagiului minim de cotizare sau a stagiului complet de cotizare să fie de maxim 6 ani de zile, față de vechiul act normativ care se limita la 5 ani de zile. Până acum peste 22.000 de români şi-au cumpărat vechime în muncă, majoritatea dintre ei lucrând în străinătate. „Se poate cumpără această vechime retroactiv în intervalul cuprins între data la care au fost îndeplinite condițiile pentru a munci, respectiv 18 ani, până la vârsta standard de pensionare, respectiv 65 de ani. Deci, în acest interval, 18-65 de ani, acolo unde au apărut goluri privind activitatea în muncă, ieşenii pot cumpăra această vechime retroactiv, achitând contribuția de asigurări sociale, încheindu-se un contract de asigurări sociale la Casa Judeţeană de Pensii Iaşi”, spun oficialii instituţiei.
9.000 de euro pentru şase ani de vechime
Evident, şi ieşenii au cumpărat vechime în muncă. Potrivit şefilor CJP Iaşi sunt 1.090 de ieşeni care au apelat la prevederile legale pentru a-şi completa stagiul de cotizare. „Au cumpărat vechime 1.090 persoane, dintre care 41 de ieşeni au cumpărat 6 ani, pentru care vor plăti 54.000 lei, adică 72 de luni înmulţit cu 750 lei/lună. Ceilalţi au achitat pentru perioade mai mici”, spun aceştia. Cei mai interesați de această procedură sunt ieşenii care au un stagiu de cotizare de 12-13 ani și ajung la vârsta de pensionare, aceasta fiind singura modalitate pentru a putea beneficia de o pensie de limită de vârstă.
Proiect pentru prelungirea cu încă un an a acestei facilităţi
Data limită pentru cumpărarea vechimii în muncă este 31 august 2023, iar
termenul privind cumpărarea anilor de vechime în muncă pentru pensie nu a fost prelungit, după ce o inițiativă legislativă a fost respinsă recent în Parlament. Se întâmpla în urmă cu patru luni, când Senatul nu a fost de acord cu prelungirea acestui termen. Ieri, însă, un proiect de Ordonanţă de Urgenţă a fost postat pe site-ul Ministerului Muncii şi, evident, a fost lansat în dezbatere publică. Potrivit documentului, cei care nu au vechimea în muncă necesară în acest moment (15 ani) mai pot cumpăra vechime un an şi jumătate până pe 31 decembrie 2024. Pe lângă prelungirea termenului până la care se poate cumpăra vechime în muncă, ordonanța de urgență vorbește și despre modul în care se pot face plățile. Concret, plata vechimii în muncă se poate face într-o singură tranșă sau eșalonat. „Până la data de 31 decembrie 2024, persoanele prevăzute la art. I pot încheia un contract de asigurare socială în vederea obţinerii pensiei pentru limită de vârstă... Plata contribuţiei de asigurări sociale datorate se efectuează într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, până la data de 31 decembrie 2024. În situaţia în care, la data de 31 decembrie 2024, contribuţia de asigurări sociale datorată nu este achitată în întregime, stagiul de cotizare se constituie corespunzător plăţii efectuate”, se arată în proiectul Ordonanţei de Urgenţă care ar putea modifica OUG nr. 163/2020 (la rândul ei, modificată prin 168/2021). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau