107 de noi cazuri şi o incidenţă de 0,63 la mie pe judeţ

1 covid iasi

Dimensiune font:

| 28-01-2021 00:00

La raportarea de ieri, țara noastră a ajuns la un bilanț total de 718.612 cazuri de persoane infectate cu noulvirus și 18.015 de decese * totodată, 662.400 de pacienți au fost declarați vindecați în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2 * însă trendul este unul descendent * Capitala a rămas și ieri sub 300 de cazuri, în vreme ce şapte județe, printre care şi Iaşul,  au înregistrat peste 100 de cazuri * vorbim despre Cluj - 198, Brașov - 167, Maramureș - 143, Constanța - 138, Suceava - 128, Iași -107 și Hunedoara - 103

 

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri,           27 ianuarie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 30.858 de cazuri cu persoane infectate cu noulvirus. Cu cele 107 cazuri în plus faţă de ziua precedentă, Iaşul se înscrie pe lista judeţelor cu peste 100 de cazuri în ultimele 24 de ore, însă, chiar şi aşa,  incidenţa pe judeţ scade de la o zi la alta, ajungânâd ieri la 0,63 cazuri la mia de locuitori. De altfel, în acest moment, o singură localitate din Zona Metropolitană – Valea Lupului – se menţine în scenariul roşu, celelalte apropiindu-se de cifre care duc la eliminarea restricţiilor. Revenind la situaţia din judeţ, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 2 decese şi 25 persoane externate în plus faţă de ziua precedentă. În fine, conform datelor centralizate la nivelul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, ieri erau izolate 2.085 de persoane, alte 3.484 de persoane fiind carantinate la domiciliu.

Aproape 30.000 de ieşeni vaccinaţi

În ceea ce privește Campania de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judetului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 29.637 de vaccinări. Pe data de 26 ianuarie 2021 au fost vaccinate 2.504 de persoane. Din totalul zilei de ieri, precizăm ca 1.184 de persoane au fost vaccinate în centrele de faza II. De asemenea, din totalul de 2504,  menţionăm ca 1460 de persoane au primit doza I și 1044 de persoane au primit doza a II-a. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 39 de reacții adverse ușoare.

Paturi libere

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 306 de paturi, din care 40 sunt paturi ATI. În momentul de faţă mai sunt libere 9 paturi ATI: un pat  la Spitalul de Pneumoftiziologie, 3 paturi ATI la Spitalul de Recuperare, un pat ATI la Spitalul CF Iaşi, 4 paturi la Spitalul de Neurochirurgie. În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 334 de paturi.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele 2 paturi ATI. 5 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi. În fine, la Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI.

Un singur focar

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a mai informat cu privire la apariţia unui  focar COVID-19 în judeţul Iaşi. Este vorba de Secţia exterioară Șipote – Pavilion D Secţia Cronici din cadrul Spitalului Socola, unde opt pacienţi au fost testaţi pozitiv. De asemenea, la Spitalul Clinic de Urgenţă „N. Oblu” -  Secția Neurochirurgie 2 - la ultima testare s-au mai confirmat 3 pacienți.

În cazul acestui focar, iniţial au fost confirmaţi pozitiv 3 pacienți. Lucian STATE

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
25/11/2024 08:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
25/11/2024 08:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
25/11/2024 08:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
25/11/2024 07:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Echipamente informatice noi în școlile ieșene
25/11/2024 07:58

* Primăria investeste 5 milioane de euro pentru achizitionarea in scoli a 1.379 de display-uri (table) interactive si 1.379 de suporturi pentru display, 1.155 de calculatoare all-in-one, 231 de laptopuri, 1.36 ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei