20 de elevi de la Colegiul „Băncilă” se vor specializa în artă digitală și artă ecologică, în Spania
Dimensiune font:
Al doilea an de implementare a acreditării Erasmus+ VET de care beneficiază Colegiul Național de Artă „O. Băncilă” a început în iunie 2024, cu pregătirea activităților ce vor implica elevii. Prima dintre acestea s-a desfășurat în incinta colegiului și a adunat elevii din clasele eligibile pentru a candida și a fi selectați ca participanți la cele două stagii de practică desfășurate în cadrul proiectului.
Conferința de deschidere a proiectului a debutat cu o activitate de diseminare ce a implicat elevii participanți în anul școlar anterior la un stagiu de formare profesională organizat de două firme din Cipru (orașul Pafos). Aceștia le-au prezentat colegilor materiale diverse care să ilustreze atât beneficiile profesionale, cât și impactul cultural și personal pe care îl are o astfel de experiență. După activitatea de diseminare, prof. Ovidiu-Adrian Sabie a prezentat programul Erasmus+, oportunitățile pe care le oferă o participare la un stagiu de practică VET.
Coordonatoare proiectului, Mihaela Chiribău-Albu, a vorbit despre etapele de implementare, despre procesul de selecție, explicând elevilor toate aspectele legate de recrutare și probele pe care ei le vor susține în cadrul etapei ce se va finaliza cu alegerea beneficiarilor finanțării, pentru a lucra timp de două săptămâni în instituții din străinătate. Țara de destinație în anul școlar 2024-2025 va fi Spania, iar numărul participanților este de 20 de elevi pentru fiecare dintre cele două tematici de formare – artă digitală și artă ecologică.
Elevii au avut foarte multe întrebări, la care au dat răspuns atât profesorii care fac parte din echipa de proiect, cât și elevii participanți la stagiul de practică din Cipru, încurajându-i pe colegii lor să îți depună dosarul pentru a participa la procesul de selecție.
Alături de elevi, au fost prezenți la Conferința de deschidere directorii colegiului și alți profesori de diferite discipline.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau