„Când arta se transformă în carte și cartea în artă” la FILIT 2024
Dimensiune font:
În cadrul ediției a XII-a a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” va putea fi admirată o carte-obiect de artă creată de Ioana Aida Furnică, artistă de origine română din Spania.
Aceasta a fost realizată în cadrul primei ediții a Rezidențelor „No Frontier”, o inițiativă a Muzeului Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași. Proiectul a fost lansat în anul 2024 și este dedicat artiștilor vizuali români din alte țări, care trăiesc peste granițe, oferind acestora oportunitatea de a lucra în mediul cultural ieșean.
Câștigătoarea Rezidențelor „No Frontier” 2024 a fost Ioana Aida Furnică, artistă născută și educată în Iași, designer și ilustrator, la momentul de față profesoară la Facultatea de Arte Frumoase a Universității Complutense din Madrid.
Cartea creată de rezidentă la Iași și expusă acum pentru prima oară este un obiect de artă cu coperți de lemn, legată cu o cusătură în stil japonez și decorată cu un cap de leu de inspirație medievală, care trimite la metafora ușilor vechi. Capul de leu este acel door knocker (în engleză) sau aldaba (în spaniolă), cu care se ciocănea la ușa sau poarta de intrare. Cartea conține reprezentări ale muzeelor din rețeaua MNLR Iași: Casa Muzeelor, Muzeul „Nicolae Gane”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Muzeul „Vasile Pogor”, Bojdeuca lui Ion Creangă, Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul” și Muzeul „Mihail Sadoveanu”. Ilustrațiile se compun din acuarele infografiate, colaj de acuarele sau gravură pe hârtie, în armonie cromatică și simbioză. Suportul de hârtie completează, întregește ilustrația, prin tonalitate și textură, fiind folosită o hârtie de origine mexicană, numită Amate, care conferă lucrării un aer special.
„De fapt, acest aspect tradițional atât de valoros creează un contrast cu aspectul modern al infografiei ilustrației arhitecturale, trimițându-ne la metafore: noul si modernul se îmbină armonios cu tradiționalul în viața Iașului nostru. Simbolistica generală a cărții, prin culoare, tonalitate, textură și conținut face de fapt referire la varietatea culturală atât de bogată a Iașului, văzut acum la timp de primăvară/vară, când natura e plină de viață și culoare și îmbie la o plimbare poetică prin orașul predilect al scriitorilor, junimiști și nu numai. Metafora acestui produs artistic se poate traduce în fraza: Bateți la ușa culturii ieșene, Muzeul Național al Literaturii Române Iași vă va deschide... pentru a intra în casele cunoașterii!”, a spus Ioana Aida Furnică.
Cartea-obiect de artă va fi expusă, pe tot parcursul lunii octombrie, la Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul”, cunoscut în Iași și sub denumirea de Casa cu Arcade, care adăpostește expoziția de literatură română veche. De altfel, anul 2024 înseamnă și desfășurarea proiectului cultural „Casa cu Arcade – Casa cu Poezie”, care a marcat aniversarea a 400 de ani de la nașterea mitropolitului Dosoftei (1624-1693), considerat autorul primei noastre cărți „de intenție poetică” (Augustin Z.N. Pop).
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau