„Femeia are o menire mult mai importantă - dă naștere lumii pe care o conduce bărbatul”

Dialog cu Diana Roman, actriță la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Ca în fiecare an, dedicăm luna martie tuturor doamnelor și domnișoarelor cu rezultate deosebite în ceea ce fac. Tuturor le dorim să aibă o viață frumoasă, să își împlinească toate visele și să aducă mereu bucurie în jur. Astăzi vă invităm la un dialog cu actrița Diana Roman.

- Actriță, mamă, soție, pianistă, prietenă, profesoară. Care este ordinea rolurilor? Care este rolul cel mai de suflet?

- Dacă aș răspunde că pe primul loc se află unul dintre rolurile carierei mele, aș lăsa impresia unei carieriste, ceea ce nu este adevărat. Nu sunt atât de ambițioasă, doar fac lucrurile pe care le fac cu pasiune și credință. Pe de altă parte, când alegi familia pe primul loc poți lăsa impresia că o faci cu scuza unui mediocru în carieră. Eu nu cred într-o ordine a rolurilor neapărat. Cred că sunt momente în care evaluez un proiect ca fiind extrem de important și mă concentrez pe carieră mai mult, cerând suportul și înțelegerea familiei în acea perioadă, și sunt momente în care copiii mei se bucură de mai multă atenție și hotărăsc să prioritizez viața de familie. Dacă mă întrebați, în schimb, care este rolul cel mai de suflet dintre toate activitățile mele multe, vă răspund fără ezitări: rolul de profesor. Lucrez de mulți ani cu copii și nu există bucurie mai mare, sau satisfacție profesională mai puternică, din punctul meu de vedere. Să lucrez cu copii este pentru mine o căutare permanentă a celei mai bune variante, e o vindecare, e un privilegiu, e un acces la cele mai bune lecții de viață în stare pură.

- Dacă ar fi să scrieți scenariul unui one-woman-show, cum s-ar chema, unde ar avea loc și cu ce acțiune?

- Haha! Probabil ar fi o comedie și ar avea ca subiect o mamă care se hotărăște să-și ia o vacanță singură pe o insulă exotică, doar că în momentul în care ajunge acolo, nu știe ce să facă cu timpul ei liber și fără copii. ???? Mi-ați dat temă de gândire pentru final.

„Diana Roman este în totalitate pe scenă”

- Sunteți o actriță cunoscută, îndrăgită. Cât este din Diana Roman pe scenă și ce anume din actriță întâlnim în afara scenei?

 - În primul rând, vă mulțumesc frumos pentru aprecieri! Diana Roman este în totalitate pe scenă, accesând zone ale psihicului și emoționalului personal în stare latentă, zone pe care sunt convinsă că le avem cu toții la purtător într-o mai mică sau mai mare măsură. Sigur, în afara scenei, împrumut și chiar păstrez câte ceva din ce am învățat de la un personaj, dacă mă poate ajuta asta în anumite situații. Eu numesc asta, mai în glumă - mai în serios, contribuție la dezvoltarea personală.

 - Cât din viața reală este teatru? Care sunt scenele preferate și pe care le urâți?

- Orice moment din viața reală poate fi un subiect interesant pentru un scenariu de teatru. Eu urăsc scenele pline de neprevăzut în viața reală, când nu-mi iese totul așa cum mi-am plănuit. Și se întâmplă adesea! Dacă pe scenă neprevăzutul presupune prezență de spirit, adrenalină și improvizație, ceea ce poate fi palpitant și distractiv, în viața reală mă derutează. Prefer să mă țin de plan și să iasă totul ca în „scenariu”.

- Sunteți și pianistă, ați semnat muzica pentru multe piese. Ce vă inspiră atunci când sunteți la pian? Cară va sunt „muzele”?

- Am semnat muzica pentru piese de teatru. De multe ori „muzele” sunt ale regizorului, iar muzicianul traduce în limbajul muzical ceea ce dorește regizorul să vorbească în spectacolul său pentru public.

- Se vorbește multe despre discriminarea feminină. V-ați simțit vreodată discriminată în raport cu domnii? Sau poate cu unele doamne? Cum a fost acel moment?

- În meseria mea, nu, nu cred că eu am simțit discriminarea de gen. În raport cu persoanele de același sex, da, se întâmplă des în meseria asta, cred. Am simțit asta și în momentul în care mi-am dat seama că îmi fac rău, că exagerez, că e posibil să fie doar în mintea mea sau că nu am cum să schimb ceva din situația respectivă. Atunci, am ales să schimb ceva la mine. Mai exact, să conștientizez de ce anume sunt capabilă, care sunt punctele mele forte, să mă bucur de realizări, să accept și eșecul, să mă dedic oamenilor și situațiilor care merită. Într-un anumit moment din viața mea am crezut că e spălare pe creier să te concentrezi pe lucrurile bune și mai puțin pe cele rele. Acum, să zicem că sunt puțin, puțin mai înțeleaptă și aleg să păstrez doar gândurile care îmi fac bine și să mă las afectată doar de ceea ce contează într-adevăr.

- Familie, carieră, copiii... Cum ați integrat aceste roluri în viața dvs? Cum ați reușit să păstrați echilibrul?

- Deși mi-aș dori să dau aici un răspuns care să inspire, voi fi sinceră: Nu mai cred în echilibrul familie-carieră-copii. E un ideal la care am vrut să ajung și mi-am făcut mult rău. Asta după ani în care am mers pe sârmă ca să ajung și să mențin disperată acest echilibru și m-am epuizat fizic și psihic. Pe un plan trebuie să pierzi sau poate eu nu am reușit și m-am resemnat, am acceptat și m-am împăcat cu ideea că Nu, nu le pot face pe toate FOARTE BINE. Nu poți avea și o carieră de super succes și o căsnicie fericită, să fii și o mamă implicată în creșterea și educația copiilor, și gospodină, și..., și..., și... Presiunea asta pe care femeile și-o pun singure asupra lor, poate pentru că spre asta ne împinge, ne minte și ne obligă societatea, e prea mare, din ce în ce mai mare. M-am relaxat și fac ce pot pe fiecare plan, fără să-mi mai impun perfecțiunea. Sunt un singur om cu multe, multe sarcini, dar un singur om.

„Nu mă deranjează să fiu condusă de un bărbat atâta timp cât părerea mea contează mult”

 - Într-o lume a divergențelor, în care domnii par sa domine, ce rol vă oferiți? Și de ce?

- Fiecare crede că deține puterea și adevărul absolut. O lume mai bine organizată, pacifistă și educată, sau lupta pentru putere, stabilitate financiară, competiție? Cred totuși că bărbații trebuie să rămână bărbați și să conducă lumea, pentru că sunt făcuți pentru asta (e important de știut că nu generalizez aici), DAR cu ajutor și influență din partea femeilor, pentru a o conduce în armonie și echilibru. Aici vorbim despre un ideal, din nou. Nu mă deranjează deci să fiu condusă de un bărbat atâta timp cât părerea mea contează mult. Acum se produce un dezechilibru prin femeia care se dorește a fi „bărbată” și din păcate, societatea o împinge spre asta.  Dacă ești femeie și îți dorești independență financiară și carieră, reușești asta în detrimentul maternității, cel mai adesea. Nu generalizez nici aici, dar natalitatea în scădere, femeile care aleg cariera mai presus de orice sau apelează la tratamente de fertilitate după 40 de ani sau pur și simplu nu au în plan maternitatea pentru că sunt acum libere să aleagă ceea ce vor să facă cu propria viață și propriul corp sunt cazuri deja obișnuite. În mod clar nu văd ceva rău în decizia femeii de a nu fi mamă, dar cred că nu e firea noastră naturală, ci suntem împinse către astfel de decizii extreme de diferiți factori externi. Femeia nu e făcută să conducă lumea, ea are o menire mult mai importantă, femeia dă naștere lumii pe care o conduce bărbatul. Iertare și rog feministele să nu arunce cu piatra.

- Dacă ar fi să fiți portretizată într-un tablou, cum v-ar plăcea să aratăți? Cum v-ați imagina portretul dvs imortalizat pe o pânză?

- Mai puțin încruntată decât în realitate????.

- Cine este Diana Roman în afara scenei? Ce îi place să facă? Ce alte pasiuni are?

- Adevărul este că sunt unul dintre acei oameni norocoși care își câștigă existența din pasiuni. În rest, în afara scenei, sunt doar mamă, asta ca să pot recupera și să-mi dau restanțele. Gătesc (îmi place să gătesc doar atunci când o fac foarte rar), mă uit la desene animate cu copiii, le citesc foarte mult, cântăm, alergăm, călătorim. Îmi place mult să pictez, i-am inspirat și pe copiii mei pentru că și ei pictează și colorează foarte mult tot ce nimeresc: un perete, un dulap, o ușă, fețele lor de multe ori ????. E amuzant la noi, clar nu mă plictisesc în timpul liber.

-  Dacă mâine ar fi să schimbați lumea, ce ați face?

- Aș interzice să mai lucreze vreodată cu copii educatorilor și profesorilor care nu au o vocație reală în acest sens sau aș impune o selecție dură, bazată pe capacitatea de a pune copilul din fața ta mai presus de frustrările personale. E o meserie cumplit de grea dacă nu ești echilibrat și nu găsești în interiorul tău adevăratele motive pentru care faci asta, cât și cunoașterea și conștientizarea importanței amprentei pe care o poți lăsa într-un suflet de om. Riști să tai aripi și să împarți urâțenie. E atât de grav să îți petreci timpul printre copii și să urăști ceea ce faci sau să nu-ți pese de ceea ce lași în urma ta în mințile și sufletele lor. Am întâlnit, ca învățăcel, dar și ca mamă de copii, educatori și profesori cărora le mulțumesc pentru toate lecțiile, de viață în primul rând, cât și pentru modul în care au făcut-o! M-au inspirat și m-au făcut să-mi doresc la rândul meu să duc asta mai departe.

A consemnat Maura ANGHEL