„Fiecare privitor pleacă de la un spectacol cu propriul final”

 Dialog cu teatrologul Oltița Cîntec, managerul interimar al Teatrului „Luceafărul” Iași

Teatrul pentru Copii și Tineri "Luceafărul" marchează un moment important: 75 de ani de existență. Cu această ocazie, instituția organizează un showcase aniversar ce reunește 12 spectacole destinate unui public variat, de la copii la adulți, într-un maraton artistic desfășurat timp de patru zile, între 27 februarie și 2 martie. Evenimentul însumează 20 de reprezentații, menite să reflecte atât trecutul bogat al teatrului, cât și direcțiile sale inovatoare. „Publicul poate (re)vedea o colecție de creații scenice care au umblat prin lume – lista e lungă, nu le putem aduna exhaustiv într-un program de doar câteva zile, care inovează estetic, care-au fost selectate în manifestȧri festivaliere naţionale şi internaţionale şi premiate odată cu artiștii care le dau viață. Câteva dintre ele vor fi difuzate în live streaming, accesibile de oriunde, altă formă de-a învinge distanțele fizice, de-a călători”, explică teatrologul Oltița Cîntec, curatorul evenimentului. Am stat de vorbă cu Oltița Cîntec despre arta scenei, slujitorii ei și despre Arta de a fi femeie.

- Ce înseamnă pentru tine să fii critic de teatru într-o vreme în care publicul e tot mai influențat de media digitală?

- Înseamnă că trebuie să țin pasul cu spiritul timpului, să mă adaptez la noile formate și medii de comunicare. Obișnuințele de receptare s-au modificat considerabil în era digitalului. Dacă vrem să avem în continuare relevanță ca experți, e musai să recurgem la instrumentele actualității. Democratizarea opiniilor, aruncate cu lejeritate în online de oricine, înseamnă și marginalizarea competențelor. E o situație reală, ușor preocupantă, ce trebuie contracarată. Noi, specialiștii, trebuie să ne impunem punctul de vedere, adecvat noilor forme de comunicare, accesibil, fără aroganțe, în aceste noi medii de expresie. Teatrul însuși se modifică sub influența lumii virtuale. Criticii de teatru, teatrologii care îl reflectă analitic, trebuie să se adecveze. Sunt o admiratoare declarată a noilor tehnologii, am și curatoriat o ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași cu tema "artă și tehnologie", prima abordare din România a unui subiect care necesită atenție. Am coordonat și un volum colectiv bilingv pe un subiect similar – Fereastră către digital. Teatrul și noile tehnologii/Open New Tab. Theatre and New Technology (2021).

- Există o perspectivă distinctă feminină în critică, comparativ cu cea masculină?

- Nu există! Arta criticii nu are fundamentări de gen. Gândirea de acest tip se modelează prin pregătire profesională, prin exercițiu continuu, lecturi, vizionări de spectacole în țară și străinătate, de toate felurile, în toate stilurile. Nu consider benefic să urmărești doar o anumită tipologie – teatru clasic, documentar, modern, high-tech etc. E obligatoriu să ai imaginea de ansamblu. Evident, fiecare consonăm cu anumite retorici scenice, dar deontologia te îndeamnă să urmărești diversitatea. Contează să ai repere cât mai cuprinzătoare, să fii la curent cu tendințele globale, să țin pasul cu noutățile, ca să le poți procesa.

- Cum îți menții echilibrul între exigența profesională și empatia față de artiști?

- Sunt empatică în momentele când mă aflu în sala de spectacol, de fapt, de la primul pas în incinta teatrală. Nu mă duc cu niciun fel de așteptări, mă las pe mâna artiștilor, sper să mă surprindă.

- Care a fost spectacolul care te-a impresionat cel mai mult și ce ai învățat din el?

- Întotdeauna, spectacolul pe care-l văd cel mai recent. Spectacolul bun. E o dinamică activă în artele spectacolului, mi-e greu să numesc o singură creație. Există artiști extrem de diverși, multe spectacole interesante. Ceea ce ieri (istoric) era avangardist, în vogă, astăzi (istoric) s-a clasicizat. E esențial să ne menținem conectați la prezentul estetic, să stimulăm, prin ceea ce scriem, inovația, îndrăzneala artistică. Așa a fost mereu, dar acum, când asistăm la o deprioritizare masivă a artelor, e încă și mai necesar.

- Ți-a vorbit ca femeie, într-un mod profund și personal?

- Cum ziceam, n-aș pune problema într-un mod legat de gen. Sigur, există spectacole a căror tematică e mai atașată de cea feminină, altele de cea masculină, dar majoritatea vizează ambele sexe, cu toate variantele lor fluide. Esențial e ca un spectacol să fie profund, să atingă la nivel de scenariu, de regie, interpretare, acele corzi fine ale umanului din noi. Teatrul lucrează cu emoțiile, e un material atât de sensibil, calea către sufletele privitorilor. E acel ceva care împinge și readuce pe oameni în incintele teatrale, care modelează comunități constituite temporar pe bază de afinități.

- Dacă ai putea rescrie un final de piesă celebră pentru a reflecta mai bine experiența feminină, ce piesă ai alege și cum ai modifica finalul?

- Fiecare privitor pleacă de la un spectacol cu propriul final. N-aș vrea să le răpesc plăcerea de a-l imagina ei însșiși. Mai ales că una dintre noutățile în arta vie care este teatrul este implicarea privitorilor, participativitatea lor.

- Cum te raportezi la teatrul feminist? Crezi că are un impact puternic asupra mentalităților sociale?

- Sunt o feministă declarată, pe linia echilibrată a curentului. Nu cred că excesele fac bine, în general. Feminin/masculin sunt principiile fondatoare ale lumii, sunt complementare, s-ar debalansa universul dacă am privilegia unul dintre ele. Sunt o feministă care crede și promovează egalitatea de șanse, accesul egal; exemplul personal e relevant, am și carieră profesională, sunt și mama Mălinei și a lui Vlad (îi îmbrățișez și aici, în scris). Eu n-am considerat maternitatea o paranteză a profesiunii, le-am făcut în paralel, mi-am împărțit timpul și energia pe cele două direcții. Aș zice că mi-a reușit! Din păcate, în România avem multă treabă pe linia schimbării mentalităților, trăim într-o societate predominant misogină, corectarea e un proces de urmărit, e complicat, dar trebuie făcut. Încă din familie, din școală, la teatru, în general în arte, e un cumul de intervenții corectoare.

- Ce sfaturi ai pentru tinerele critici de teatru care își doresc să își facă un nume în această industrie?

- Să-și descopere propria voce, să fie originale, să vadă multe, foarte multe spectacole, dimineața, la prânz și seara, să scrie aproape zilnic, să citească tot zilnic.

- Ce lume ți-ai dori pentru fiica ta?

- Lumea la care visez pentru copiii mei, întrucât nu e bine să ne segregăm, e una în care cei cu adevărat valoroși reușesc. În care oportunitățile le sunt accesibile tuturor, o lume frumoasă, nu perfectă, așa ceva nu există, o lume funcțională construită pe meritocrație.

- Ești mentor pentru tineri. Cum vezi rolul tău în formarea noii generații?

- Cred în transferul de expertiză, de aceea mi-am asumat și postura de profesor. Care nu e deloc simplă. Cere competență profesională, însă nu doar atât, e nevoie și de aptitudini didactice, de capacitatea de-a transmite și altora o parte din știința ta. E nevoie de rigoare, de procesualitate, de dăruire. Puterea exemplului e în egală măsură importantă. Componenta teoretică trebuie să fie asociată cu cea aplicată.

- Ce crezi că le lipsește studenților de azi pentru a deveni buni critici de teatru?

- Nu oricine poate deveni critic teatral. E nevoie de niște calități. Spiritul critic e una dintre ele, principala. Priceperea de a scrie, talentul literar, creativitatea – pentru că reflectarea analitică presupune gândirea unui format și posibilitatea de a reda prin scris propriile opinii. N-aș uita îndrăzneala de a-ți afirma părerile și reziliența – e mult de călătorit, de citit, de redactat. Critica de teatru e o treabă complicată. În deceniile recente, mai înseamnă și imaginarea unor proiecte artistice, curatorierea, modelarea publicului. Nu e doar despre a scrie ce ți-a trecut prin cap despre un spectacol, e ceva mai elaborat, foarte legat de practicile artistice.

- Care sunt cele mai frecvente prejudecăți pe care le au studenții despre meseria de critic?

- Că nu au unde să scrie. E drept, revistele specializate pe teatru la noi sunt doar două – Teatrul azi și Scena.ro. Dar există multe alte posibilități. Online-ul a deschis o gamă infinită de variante, virtualul e un spațiu care trebuie colonizat.

- Cât de mult contează aparențele în lumea teatrului și în lumea criticii de teatru?

- La fel ca în orice alt domeniu. Pentru unii, mai mult, pentru alții, mai puțin – mă feresc de generalizări. Ca om și teatrolog, trec întotdeauna de acest prim nivel al aparențelor, poate fi înșelător. Esențială este modalitatea în care te raportezi la spectacol și la formele de artă despre care scrii.

- Ce fel de femeie te consideri?

- Creativă. Tenace. Deșteaptă. Curajoasă. Conștientă de propria valoare și pasionată de ceea ce fac. Activă.

- Crezi că acest aspect influențează modul în care ești percepută profesional? Ai simțit vreodată că feminitatea ta a fost un avantaj sau un obstacol în carieră?

- Însușirile enumerate se reflectă inevitabil în activitatea profesională. Cât despre feminitate, n-am considerat-o nici avantaj, nici obstacol. Mi-am văzut pur și simplu de propriul drum.

- Există un costum de scenă sau un stil vestimentar al unui personaj care te-a fascinat și pe care l-ai purta în viața de zi cu zi?

- Nu m-am identificat niciodată cu vreun personaj și nici nu mi-am dorit să devin unul. Prefer să rămân eu însămi.

A consemnat Maura ANGHEL

 

Oltița Cîntec este teatrolog și critic de teatru, doctor în teatrologie, profesor universitar doctor habilitat la Facultatea de Teatru, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași și la Școala Doctorală a Facultății de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca. Este fondator și curator al Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) și director artistic al Teatrului „Luceafărul” Iași.

A fost selecționeră și membră în jurii de specialitate pentru mai multe festivaluri de teatru naționale și internaționale (FITPTI, Gala UNITER, Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Bucharest Festival Fringe, Expatriada UK etc.), consultant și coordonator de proiecte teatrale, precum și președintă a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru, secția română (2016-2022).

Publică articole și studii de analiză teatrală în diverse reviste academice (Studia Dramatica, Concept, DramArt, Colocvii teatrale etc.), precum și în publicații culturale de prestigiu (Critical Stages, The Theatre Times, Scena.ro, Teatrul Azi, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Dilema Veche etc.). A fost nominalizată de patru ori la Premiul pentru Critică Teatrală la Gala UNITER, cea mai recentă nominalizare fiind pentru anul 2023.

A contribuit cu studii despre teatrul românesc în volume apărute în străinătate, precum Das rumänische Theater im 21. Jahrhundert. Freie Szene und Neue Wege, coordonat de Irina Wolf (Frank & Timme, Berlin, 2022).

Dintre volumele publicate (multe dintre ele premiate), se remarcă:

• Teatrografii (2008),
• Hermeneutici teatrale (2010),
• Silviu Purcărete sau privirea care înfățișează (2011, 2020),
• Fereastră către digital. Teatrul și noile tehnologii / Open New Tab. Theatre and New Technology (coord., 2021),
• Sub vremuri. Teatru și conflict / Sign of the Times. Theatre and Conflict (coord., 2022),
• Teritorii de recuperat. Teatrul prin lentile de gen / Territories to Recover. Theatre through the Gender Lens (coord., 2023),
• Kitul tânărului artist. Cum mă promovez (Polirom, 2024).

În 2024, a obținut Premiul UNITER „George Banu” pentru Critică Teatrală.