„Obeliscul cu lei”, restaurat de o firmă ieșeană
Dimensiune font:
În completarea proiectului de reabilitare și restaurare a Grădinii Copou, Primăria va reabilita și „Obeliscul cu lei”, cunoscut şi sub numele de „Monumentul Regulamentului Organic”. După finalizarea proiectării de către Mihul SRL, primarul Mihai Chirica a semnat autorizația de construire necesară începerii execuției lucrărilor de reabilitare a acestui monument. Lucrările vor fi executate de Conest SA în circa șase luni.
Contractul de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a fost semnat în luna septembrie a anului trecut de primarul Mihai Chirica cu asocierea Conest SA – Mihul SRL pentru o sumă de 1.123.231,38 lei.
Concret, vor fi făcute lucrări de biocidare (distrugerea microorganismelor), extragere de săruri, îndepărtare a depunerilor aderente, îndepărtare a completărilor necorespunzătoare cu mortar, curățare a suprafețelor (chimică și mecanică), tratare a fisurilor, chituire și completare volumetrică cu mortare de restaurare, consolidare și hidrofobizare (tratament care duce la anularea absorbției de apă). Totodată, vor fi executate lucrări pentru realizarea unui sistem de iluminat arhitectural (corpuri de iluminat cu lămpi led), a unui sistem de televiziune cu circuit închis (cu patru camere video) și a unui sistem de sonorizare.
Monumentul a fost realizat de Gheorghe Asachi, între anii 1834 - 1841. Leii au fost sculptați la Lvov (Polonia), unde Asachi își făcuse studiile de inginerie. Monumentul a fost placat în zona piedestalului cu două plăci de marmură, având stema Moldovei, respectiv a domnitorului Mihail Sturdza (amplasate pe laturile est și vest). Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau