„Războiul găştilor de la Spiridon”, la Parchet!

1spiridon1

Dimensiune font:

| 09-03-2023 07:44

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu dosarul stimulatoarelor şi defibrilatoarelor implantabile. Referindu-se la cazul stimulatoarelor cardiace, Ungureanu arată cu degetul nu doar spre cardiologul Dan Tesloianu, ci şi spre cei care ştiau că în clinica unde acesta lucra se practică acest lucru.

Într-o conferinţă de presă susţinută în faţa Spitalului „Sf.Spiridondin Iaşi, Emanuel Ungureanu a anunţat că plângerea penală a fost depusă împotriva ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila. Parlamentarul în acuză pe ministru că îl menţine ilegal în funcţie pe managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon Iaşi”, dr Dan Timofte.

Parlamentarul este nemulţumit şi de directoarea economică din cadrul Ministerului Sănătăţii, pe numele căreia a făcut o plângere penală pentru  neverificarea şi neinformarea ministrului sănătăţii cu privire la existenţa arieratelor la nivelul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.

Cea de-a treia persoană vizată în plângerea penală a parlamentarului Emanuel Ungureanu este fostul director al Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică Iaşi, Liviu Stafie. Pe el îl acuză că nu a luat măsurile care se impun ca urmare a adresei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, prin care era informat de reutilizarea unor dispozitive implantabile.

Nu în ultimul rând, în plângerea penală adresată Parchetului General mai sunt vizaţi şi preşedintele-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi şi medicul şef, pentru neluarea măsurilor care se impun ca urmare a adresei Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi, prin care erau informaţi de reutilizarea unor dispozitive implantabile.

Catastrofă descoperită din cauza „găştilor şi a şpăgilor”

Din faţa Spitalului „Spiridon”, parlamentatul a făcut, ieri, acuzaţii grave. El susține că despre problema stimulatoarelor cardiace nu s-ar fi aflat dacă nu ar fi fost rivalităţi şi animozităţi între medici şi cei care se ocupă de management. „Catastrofa care s-a declanşat aici brusc are la bază un război între găşti care au ştiut că se întâmplă aceste lucruri extrem de grave şi au tăcut. Responsabili de dezastrul de la Spiridon sunt toţi cei care au ştiut de aceste nereguli şi au tăcut. Timofte l-a dat în gât pe Tesloianu şi pe Bîrliba, ca să-i ia locul, nu pentru că îi păsa de pacienţi. Dacă în anul 2018, fostul director medical Timofte era interesat de soarta pacienţilor ar fi făcut o conferinţă de presă, aşa cum am făcut eu în 2019 pentru a spune despre neregulile de aici şi nu m-a ascultat nimeni. Nici DNA Iaşi, nici alte Parchete! Ar fi spus pacienţilor că trebuie să refolosească dispozitivele din lipsă de fonduri. Au tăcut toţi, s-au certat pe şpagă, şi acum o gaşcă se preface că nu ştia ce făcea cealaltă gaşcă. Toate găştile de aici ştiau că se refolosesc dispozitivele de la pacienţi morţi, pentru că le luau din alte centre universitare. Asta înseamnă că şi Timişoara ştia, ştia şi Braşovul, şi Clujul ştia”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.  

Aceleaşi practici şi în alt centru universitar

Astfel de probleme, cum a spus Parchetul General că sunt în cazul doctorului Tesloianu care ar fi folosit stimulatoare cardiace prelevate de la morţi pentru reimplantarea la 238 de pacienţi cu afecţiuni cardiace grave, nu ar fi o practică folosită doar în clinica medicului. „Probleme nu sunt doar la Iaşi, ci sunt în toate spitalele din ţară. Doctorul Tesloianu nu făcea ceva ce nu ştiau ceilalţi că se face.  Am o întrebare retorică: de ce doar la Iaşi? De ce nu se vorbeşte de dispozitivele refolosite de la Timişoara, în condiţiile în care medicii de acolo au făcut un studiu că acelaşi lucru s-a întâmplat timp de 14 ani la Timişoara?”, a declarat Emanuel Ungureanu

Apel către procurorii din întreaga ţară

Parlamentarul a lansat un apel către toţi procurorii din ţară să verifice dacă doctorii de la alte specialităţi medicale recurg şi ei la astfel de practici considerate a fi neortodoxe. „Fac un apel la toate Parchetele din ţara asta, apel pe care l-am mai făcut şi în 2018, la cazul Lucan, şi nu m-au ascultat atunci când am spus că acele dispozitive folosite în cazul pacienţilor cu cancer de prostată erau refolosite. După 4 ani s-a dovedit că practica resterilizării unor dispozitive ilegale este o practică generalizată. Şi nu mergeţi pe fentă. Dacă scrie pe un dispozitiv medical, fie că e pentru inimă, pentru ochi, pentru afecţiuni ale prostatei că e de unică folosinţă, nu se sterilizează. Era aceeaşi lege şi în 2000, şi în anii 90 şi în anii 70 şi în anii 60. Doar producătorul poate spune dacă un produs poate fi resterilizat în siguranţă pentru pacienţi sau nu. Noi trebuia să recunoaştem ca ţară că suntem prea săraci să îi ajutăm pe toţi bolnavii şi să ne asumăm că discutăm cu producătorii în privinţa restelizării în siguranţă”, a spus deputatul.

„Aici e raiul bacteriilor!

Parlamentarul invocă un document oficial din care reiese că blocurile operatorii de la Spitalul „Sf.Spiridondin Iași nu au mai fost reabilitate corespunzător din anul 2000. „Este vorba de un document oficial care spune că pacienţii care vin aici nu sunt în siguranţă din cauza unor grave neglijenţe a tuturor managerilor care au condus acest spital din 2000 şi până azi. Cum a primit această unitate medicală autorizaţia de funcţionare dacă nu îndeplineşte condiţiile de funcţionare în blocurile operatorii? Cum s-au realizat controalele încrucişate coordonate de Inspecţia Sanitară de Stat? Vorbim de risc crescut la infecţii nosocomiale. Aici e raiul bacteriilor!”, a spus deputatul Emanuel Ungureanu.

Acesta a declarat şi că restelizarea unor dispozitive medicale era practicată nu doar în cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiace. „La Iaşi, la secţia de Oftalmologie de ani de zile s-au resterilizat casetele de unică folosinţă pentru pacienţii cu cataractă. Ieşenii sunt în pericol şi asta trebuiau să spună din anul 2000 până azi Corpurile de Control de la CJAS şi de la Ministerul Sănătăţii, a spus Emanuel Ungureanu.

Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:15

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Polițiștii ieșeni au pierdut urma a peste 130 de condamnați
09/01/2025 07:32

* Politia din Iasi are pe masă 138 de ordine de incarcerare pe care nu le poate duce  la indeplinire deoarece făptasii au dispărut * intre fugari si-au făcut loc si 19 femei, care au de executat ani gr ...

Medicii ieșeni le cer pacienților cu gripă să se izoleze la domiciliu!
09/01/2025 07:18

Numărul cazurilor de viroze respiratorii este intr-o continuă crestere la nivelul judetului Iasi, iar acest lucru reprezintă un motiv de ingrijorare si pentru cadrele medicale. Doctorii trag un semnal de ala ...

Probleme mari pe piaţa muncii, la început de an
09/01/2025 07:16

  * niciun nou loc de muncă ivit in acest an * cei cu studii superioare mai au, cat de cat, variante de angajare * rău pentru necalificaţi, care au la dispozitie numai posturi ce presupun efort fizic i ...

În sfârşit, o condamnare pentru tăiere ilegală de copaci
09/01/2025 07:15

 Mihai B. din Horleşti e unul dintre sutele de mii de ţărani care trăiesc de pe azi pe maine. N-are serviciu, nimeni nu-l angajează, că n-are nicio calificare. Nici el nu se dă in vant după muncă. ...

Se spune că... Bradul de Crăciun n-ar trebui să stea în case mai mult de 12 nopți
09/01/2025 07:15

* se spune că cine despodobeste bradul inainte de Bobotează va avea ghinion, dar si că nu ar trebui ca bradul impodobit să stea in case mai mult de 12 nopti, numărate incepand de la noaptea de Crăciun * p ...

Sute de șoferi sancționați în primele zile din an
09/01/2025 07:15

* politistii ieseni au emis 1.541 de sanctiuni contraventionale, insumand amenzi in valoare de peste 844.000 de lei * pe langă acestea, fortele de ordine au retinut 140 de permise de conducere si au retras 62 ...

Un nou centru educațional pentru performanță, la Iași
09/01/2025 07:13

În numai două zile de la deschiderea oficială, la Centrul pentru performanţă de la Şcoala „Ion Simionescu” s-au inscris 80 de elevi. La noul centru educaţional sunt oferite cursuri gratu ...

Virusul HMPV n-ar trebui să ne îngrijoreze
09/01/2025 07:12

* „Acest virus este cunoscut de zeci de ani. Noi ne-am confruntat cu pacienti are prezintă această patologie de foarte mult timp. În consecintă, nu există o ingrijorare sau o modalitate prin car ...

Adolescent ucis de prieteni, la Trifești
09/01/2025 07:12

Tragedie in judetul Iasi. Un băiat de 15 ani, bolnav de hemofilie, din comuna Trifesti a murit după ce a fost bătut de doi prieteni. Totul ar fi pornit de la o glumă pe care adolescentul a făcut-o pe seama ...

„Ciocolata îmi amintește de momentele festive sau de zilele ce deveneau dulci într-o clipă”
09/01/2025 07:06

Ciocolata artizanală este mai mult decat un desert; este o experientă senzorială creată cu pasiune si măiestrie. Realizată manual, folosind ingrediente naturale de calitate superioară, această ciocolat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei