A sosit sticla curbată pentru bolta de la Palatul Braunstein
Dimensiune font:
La Palatul Braunstein continuă lucrările de consolidare şi refuncţionalizare a edificiului. Mansarda din lemn a fost schimbată cu una din structură metalică, în vreme ce scările interioare au fost demolate şi reconstruite din metal, ulterior fiind turnată fundaţia pentru anexa care va găzdui lifturile noi menite a ajuta la accesul persoanelor cu dizabilităţi. S-a lucrat la faţadă, unde au fost refăcute refac toate elementele arhitecturale, iar la finele lunii aprilie a fost montată noua cupolă, care va avea o structură din oţel în combinaţie cu sticlă. Ieri a fost prezentată tabla de cupru care va acoperi clădirea, dar și sticla curbată pentru bolta centrală. „Din păcate, atât tabla, cât și sticla suntem nevoiți să le importăm. Nu demult România era printre primii producători de cupru din Europa, iar astăzi în primele locuri din lume la import. Păcat!”, a spus primarul Mihai Chirica. Primarul Iaşului a mai spus că, în acest moment, se înaintează cu montajul tâmplăriei la interior și cu realizarea finisajelor. „Ne dorim să finalizăm lucrările în acest an, motiv pentru care am cerut din nou sprijinul arhitectului și al constructorului”, a mai spus primarul.
Lucrările la Palatul Braunstein au demarat pe 26 octombrie 2018, când primarul Mihai Chirica și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE), Vasile Asandei, au semnat contractul de finanțare cu fonduri europene pentru proiectul „Consolidare şi refuncţionalizare Palat Braunstein”. Valoarea actualizată a proiectului „Consolidare şi refuncţionalizare Palat Braunstein” este 16.027.968,79 lei, fără TVA, respectiv 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (circa 4,1 milioane euro), din care asistența financiară nerambursabilă de 18.715.240,58 lei, iar contribuția proprie de 381.943,69 lei. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau