Accident rutier mortal la Botoșani
Dimensiune font:
Un bărbat a murit, iar două femei au ajuns la spital, în urma unui accident rutier ce s-a produs, duminică seară, pe DN 29, între localităţile Baisa şi Vlădeni, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.
Potrivit acestora, în accident au fost implicate un autoturism şi o motocicletă.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, şi două ambulanţe SMURD, printre care şi cea de terapie intensivă mobilă.
''Echipajele medicale au constatat faptul că motociclistul, un bărbat de 35 de ani, era inconştient. Din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare", a precizat ISU.
Şoferiţa, de 21 de ani, dar şi mama acesteia, în vârstă de 40 de ani, au fost preluate de un echipaj SMURD şi transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Acestea erau conştiente şi cooperante.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau